Social

Dumitru Cernitu, ex-procuror din Soroca, nu și-a declarat intergral averea. Ce riscă acesta

Pinterest LinkedIn Tumblr

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare în privința unui fost procuror din cadrul Procuraturii raionului Soroca, stabilind încălcarea de către acesta a regimului juridic al declarării averii și intereselor personale.

Inspectorul de integritate a constatat că fostul procuror ar fi omis intenționat să includă în declarații veniturile obținute de la persoane fizice sub formă de ajutor gratuit și alimentare card bancar în sumă totală de 19.155 lei, precum și un bun imobil deținut cu drept de folosință în perioada 2017-2019.

Fiindu-i solicitat punctul de vedere asupra acestor neconcordanțe, ex- procurorul a prezentat explicații contradictorii, fără careva probe și dovezi concludente, fapt pentru care inspectorul de integritate a sesizat organul de urmărire penală, deoarece asupra subiectului planează suspiciuni de săvârșire intenționată a unei infracțiuni, prevăzute de art.3521, alin (2) Cod Penal.

Actul de constatare emis de ANI a fost contestat în instanța de contencios administrativ.

Citește și: Un ofițer de investigații riscă dosar penal, după ce și-ar fi falsificat declarația de avere

loading...

Comments are closed.