Editoriale

Dumitru Minzarari: sunt nevoit sa intru în polemică cu ministrul de externe Nicu Popescu! Despre conflictul transnistrean

Pinterest LinkedIn Tumblr

Dumitru Minzarari:Sunt nevoit sa intru in polemica tehnica si profesionista cu ministrul de externe Nicu Popescu. Mai jos, e o discutie pe necesitatea unei strategii in negocierile pe marginea conflictului transnistrean. [O fac, reiterandu-mi respectul foarte mare pentru profesionalismul sau si admiratia pentru munca care o face; nu astept reactie de la Domnia Sa, dar reflecta dreptul meu la replica.]

In timpul prelegerii sale la FRISPA, un student i-a dat intrebarea privind o declaratie a mea anterioara, precum ca Moldova nu ar avea un plan de reglementare a conflictului transnistrean.

Ministrul Popescu drept raspuns a punctat ca:
a) Ministerul Apararii nu are treaba cu reglementarea si se gandeste mereu la scenarii de protectie a tarii, ce e diferit;
b) Un plan nu e necesar, pentru ca, citand o sintagma populara militara „oricare plan isi pierde actualitatea in primele secunde de actiune…” uitand sa indice ca „dar fara un plan e mult mai rau”;
c) Moldova are un set de principii care conditioneaza formula unei posibile reglementari, si aceasta e suficient, pentru ca un plan oricum ar fi dat peste cap de negocieri;
… si ince ceva puncte.

Principiile planificarii strategice contrazic vehement cele spuse de dl Popescu. Prezenta unui plan este critic, pentru ca acesta ghideaza negocierile eficiente. Dati sa clarificam care e sensul unui „plan” in acest context?

Este vorba de o strategie, adica un set de actiuni, distribuite in scenarii paralele, care conecteaza punctul pe harta politica unde ne aflam astazi si punctul unde dorim sa ajungem. Scenariile paralele sunt necesare pentru a asigura flexibilitate. Dar actiunile de conectare trebuie absolut constientizate si cunoscute. Pentru ca nu putem negocia eficient, fara a sti CUM sa ne atingem scopul. Negocierile trebuie axate pe CAILE DE ATINGERE a scopului in primul rand. Pentru ca daca ne focusam pe scopuri, am pierdut – oponentul ne poate convinge sa acceptam cai de atingere a scopului atat de costisitoare, intentionat, incat vom fi manipulati sa ajungem la ideea ca e mai eftin sa ne ajustam scopul. Si atunci oponentul castiga.

Exemplu – politica „pasilor mici” este o strategie pe care eu am propus-o in mod public in 2008-2009 (un articole pe Azi.md), in care sugeream ca Moldova trebuie in negocierile cu Tiraspolul sa obtina micro-cedari, care cu timpul se vor consolida in concesiuni mai mari in promovarea cailor de aplicare a scopului, favorabil noua. Rusii au intors pe dos strategia si au infiltrat in OSCE si UNDP o strategie a „pasilor mici” care oferea acelasi lucru rusilor, iar noi am pierdut enorm, pentru ca nu am avut acest plan. Care ne-ar fi dat clar de stire, ca actiunile sugerate de rusi (prin proxi-ul de la Tiraspol) nu ne ajuta sa ne atingem scopul.

De aici putem deduce ca prezenta unui plan/strategii de reglementare a conflictului transnistrean mai este util pentru setarea agendei de negocieri. Iar setarea agendei este punctul critic in oricare negocieri. Noi nu setam agenda – se seteaza pentru noi.

Inca un beneficiu al unui plan/strategii de reglementare este ca se creaza o harta mentala sau conceptuala a dinamicii problemei. Astfel, cand ni se propun anumite actiuni, cunoastem daca acestea contribuie la atingerea scopului dorit, sau ne indeparteaza de la el. Altfel, este mult mai greu sa cunoastem daca suntem atrasi in capcane diplomatice. Ce s-a intimpat la Berlin, la Roma, etc.

Al treilea beneficiu-cheie al unei strategii (plan) de reglementare este in faptul, ca cunoscand liniile conectoare intre prezent si scopurile dorite, intelegem bine ce capacitati, care ne lipsesc, trebuie dezvoltate si consolidate. Doar ce sunt negocierile? Ele pot fi comparate cu un arm-wrestling, unde castiga (cu o exceptie), in prezenta unor strategii similar de bune, cel cu putere mai mare. Adica, cel, care are parghii mai eficiente in negocieri. Anume drept parghii trebuie privite punctul dat cu dezvoltarea capacitatilor – noi avem multe parghii potentiale, dar nu le folsim DELOC. De cele mai multe ori, este din motivul incompetentei. Da, scuze, dar insist – incompetentei, si pot explica.

De fapt, insist in mod categoric, ca am batut pasul pe loc in negocierile transnistrene nu pentru ca Rusia e mai puternica. E o eroare sa crezi asta. Cu putin peste 50% din conflictele intre actori puternici si cei slabi, in ultimii 200 ani, au fost castigate de actorii mai slabi. Am batut pasul pe loc, si am regresat enorm in ultimii 4 ani, anume pentru ca nu avem o strategie, fie si mediocra, in negocierile pe reglementarea transnistreana. Din pacate, regresul a fost inceput de Guvernul PDM a lui Filip. Si o stiu personal, pentru ca incercam sa conving guvernarea, fiind secretar de stat, sa nu faca aceste greseli. Iar guvernarea curenta continuie regresul, cu o viteza pe steroids.

Care element este critic pentru o strategie de reglementare? Intelegerea ca reglementarea transnistreana nu este o problema de political interna, ci una de politica externa si de securitate-aparare. Eroarea asta a facut-o in timpul prelegerilor dl ministru Popescu, insistand ca „reintegrarea tarii nu este politica externa… este politica interna”. FALS! Dl ministru e specialist pe relatii internationale si diplomatie, din care motiv nu ii putem invoca grav eroarea. Caci intelegerea acesteia tine de o subdiviziune a stiintelor politice care studiaza strategia si dinamica conflictului. Iar asta e ceva pe care m-am specializat eu, printre altele.

Conflictul trebuie privit ca un labirint. Care are o intrare si o iesire. Ar putea exista cateva cai care conecteaza aceste doua puncte, dar au lungime diferita, si deci genereaza costuri diferite – imaginativa ca aveti o portie redusa de apa, care v-ar permite sa supravietuiti doar unele cai, si nu cele mai lungi prin labirint. Adica, pentru a intelege aceasta trebuie sa facem o „harta” a conflictului, sa ii intelegem dinamica, si ce profesionistii militari numesc „centrul de gravitate”. Adica, ce factori sprijina mentinerea status quo-ului, care din ei ne apropie de solutia dorita, si care ne indeparteaza? Conflctul transnistrean este unul proxi – alimentat si sprijinit din exterior. Este intre noi si Rusia, si nu poate fi politica interna. E un conflict de agresiune externa deghizata. E un fenomen foarte raspandit in lume, si se studiaza extensiv in studiile de securitate.

Deci, pentru a face o istorie lunga, mai putin lunga: este critic necesar sa facem un plan/strategie pe reglementarea transnistreana. De fapt, fara el vom fi partea pierzanta. Nici un plan bun nu are doar o cale, facandu-l rigid si mai putin util – argumentul ministrului Popescu. E ceva destul de tehnic, si nu are sens sa explic pe FB. Dar de plan/strategie e nevoie. Si, conflictul este unul extern. Bez variantov .

autor: Dumitru Minzarari, expert în geopolitică 

loading...

Comments are closed.