Externe

După ce le-au distrus școala, soldații ruși au scris cu creta pe tablă un mesaj pentru copiii ucraineni

Pinterest LinkedIn Tumblr

Katiujanka este o localitate la nord de Kiev, ocupată de ruși la începutul invaziei în Ucraina, în care forțele ucrainene au recăpătat controlul la sfârșitul lunii martie. Au găsit școala distrusă. Multe obiecte au fost furate, iar ce nu le-a fost util rușilor a fost distrus. În curtea școlii a fost improvizat un cimitir, iar pe terenul de fotbal fuseseră săpate tranșee.

Într-una din clase, complet distrusă, soldații ruși au scris cu creta pe tablă un mesaj pentru elevii ucraineni, mesaj pe care l-au semnat cu „Rușii”, relatează CNN.

În mesaj, „rușii” le spun copiilor că n-ar fi vrut să le distrugă școala, dar că au fost bombardamente și n-au avut ce face: „Copii, ne pare rău pentru asemenea mizerie, am încercat să salvăm școala, dar au fost bombardamente. Trăiți în pace, aveți grijă de voi și nu repetați greșelile făcute de înaintașii voștri. Ucraina și Rusia sunt un singur popor!!! Pacea fie cu voi, fraților și surorilor!”.

Acesta este doar unul din mesaje. Au mai fost descoperite și altele – toate scrise în limba rusă – pe table împrăștiate în jurul clădirii. „Suntem pentru pace în întreaga lume”, se spune într-un alt mesaj scris pe tablă. Totuși, CNN nu a putut verifica cine a scris notele.

Mikola Mikitchik, directorul școlii din Katiujanka, a spus pentru CNN că a fost dezgustat de mesajele găsite. „Au scris „rușii și ucrainenii sunt frați” și în același timp au jefuit școala… au stricat calculatoare, au scos hard disk-uri, au luat laptopuri, imprimante, nu au lăsat nimic în școală! E barbarie și ipocrizie”, a spus el.

Mikitchik a mai spus că au fost găsite pe terenul școlii trei mine antitanc, mai multe grenade și încărcătoare pentru mitraliere. Bucătăria, care fusese recent renovată – chiar înainte de război – și dotată cu echipamente noi, în care se făcea zilnic mâncare pentru peste 500 de copii, a fost complet distrusă.

Katiujanka este un sat mic, dar important din punct de vedere strategic datorită poziției sale pe unul dintre drumurile principale care duc la Kiev. Imaginile din satelit de la începutul lunii martie au arătat un convoi militar rusesc de 64 de kilometri în această zonă.

Directorul Mikitchik a estimat pagubele materiale cauzate de trupele ruse la aproximativ 5 milioane de grivne ucrainene, adică 170.000 de dolari și a spus că nu crede că elevii vor reveni prea curând în școală.

„Totul a fost scos. Chiar și cablurile au fost furate. Aveam cabluri electrice din sârmă de cupru”, a spus el.

Directorul a mai artătat un mesaj, scris de asemenea pe tabă: „Fiți corecți și sinceri unii cu alții, dați o mână de ajutor tuturor celor care au nevoie de ea. Sperăm să fim prieteni! Deveniți medici, ingineri, profesori”. Acest mesaj era semnat: „cei care aduc pacea”.

Mesajele din această școală nu sunt singulare. Au mai fost descoperite și în alte instituții de învățământ din zone ocupate de ruși la începutul războiului.

În Novi Bikiv, un sat din regiunea Cernihiv, la est de Kiev, directoarea Natalia Vovk a găsit însemnări scrise cu creta pe tablă, multe dintre ele îndemnând la pace și prietenie între poporul ucrainean și cel rus. Școala însă fusese grav afectată de bombardamente. „Ne pare rău, nu am vrut acest război. Frați slavi, sunteți înșelați. Războiul e rău, nu vă luptați, copii!”, este unul din mesajele lăsate în urmă de ruși. „Să trăim în prietenie!”, au scris pe o altă tablă.

În Liceul Zdvijivka din satul Zdvijivka, la nord-vest de Kiev, a fost găsit un alt tip de mesaj. „Putin este președintele vostru. Copii, studiați cu sârguință, Rusia are nevoie de cetățeni educați”, au scris rușii pe tablă.

Ca și în celelalte două școli, aproape toate echipamentele liceului au fost fie furate, fie distruse.

loading...

Comments are closed.