După ce SUA i-au înghețat averea lui Vladimir Putin, Moscova impune sancțiuni asupra lui Joe Biden

Rusia a impus sancțiuni asupra președintelui american Joe Biden, secretarului de stat Antony Blinken și altor oficiali americani, a anunțat Ministerul rus de Externe, relatează CNN, citat de Digi24.ro

„Ca răspuns la o serie de sancțiuni fără precedent din 15 martie a acestui an, „lista de blocare” a Rusiei îi include, pe baza reciprocității, pe președintele Joe Biden, secretarul de stat Antony Blinken, secretarul apărării Lloyd Austin și șeful Statului Major Mark Milley, precum și un număr de șefi de departamente și personalități americane cunoscute”, potrivit comunicatului.

În urma invaziei rusești în Ucraina, SUA, UE și Marea Britanie au impus o serie de sancțiuni fără precedent împotriva Rusiei. Printre persoanele aflate pe lista sancțiunilor se află și Vladimir Putin și ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Anunțul despre sancțiunile europene a fost făcut de șeful diplomației europene, Josep Borrell.

„Permiteți-mi să semnalez că singurii lideri din lume care sunt sancționați de Uniunea Europeană sunt Assad din Siria, Lukașenko din Belarus și acum Putin din Rusia”, a spus el într-o conferință de presă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share