Soarta a aproximativ 60 dintre cei 90 de procurori ai Procuraturii Anticorupție (PA) și ai Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) este incertă, în contextul reorganizării celor două structuri în noua Procuratură Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO).
Conform proiectului de lege, majoritatea procurorilor care nu se vor regăsi în noua instituție urmează să fie transferați la procuraturile teritoriale, unde însă sunt disponibile doar 30 de locuri.
Deputatul PAS, Igor Chiriac, unul dintre inițiatorii proiectului, a recunoscut că nu există încă un mecanism clar pentru selecția și redistribuirea procurorilor.
”Trebuie să existe un mecanism ca în cadrul procuraturii să activeze cei mai buni și corecți. Proiectul de lege prevede că toți procurorii de la PA și PCCOCS să fie transferați la procuraturile teritoriale. În cadrul PA și PCCOCS sunt 90 de procurori, în procuraturile teritoriale sunt doar 30 de locuri vacante, s-ar putea să nu le ajungă locuri, dar eu propun ca între prima și a doua lectură să discutăm aceste mecanisme. Proiectul nu este ideal, trebuie îmbunătățit, să discutăm toate îngrijorările, să discutăm toate aceste situații”, a declarat Igor Chiriac.
La rândul său, președintele Comisiei parlamentare pentru securitate, deputatul PAS Lilian Carp, a declarat că va susține legea doar dacă vor fi incluse mecanisme clare de eliminare a procurorilor suspectați de abuzuri.
”Nu văd în proiect cum unii procurori vor fi scoși din sistem. Așteptarea pe care o am, e ca în acest proiect de lege să existe pârghii ca acești procurori să nu mai fie în procuratura nou creată. Am anumite temeri că dacă votăm în această formulă, acești bandiți vor rămâne. Din cauza a 5-6 procurori și a apucăturilor lor bandidești se face de râs toată tagma procurorilor”, a afirmat Lilian Carp.
El a insistat și asupra necesității unui control parlamentar mai strict asupra activității noii instituții.
”Referitor la control. Noi nu avem pârghii ca să vedem care a fost activitatea instituției timp de un an de zile. Raportarea în Parlament a fost eliminată. De asemenea, nu avem un registru unde procurorii pot fi văzuți”, a adăugat deputatul.
Potrivit autorilor proiectului, numărul final al procurorilor PACCO va fi stabilit de Consiliul Superior al Procurorilor. De asemenea, viitorii membri ai noii structuri vor trebui să treacă examene psihologice și testul poligraf.