Politică externă

După mai bine de un an, cea mai populară insulă a Thailandei s-a redeschis pentru turişti

Pinterest LinkedIn Tumblr

După 15 luni de blocaj cea mai populară insulă a Thailandei, Phuket, s-a redeschis pentru turişti.

Străinii care vin să se bucure de plajele idilice şi de apele turcoaz trebuie să fie vaccinaţi anti-COVID şi să prezinte un test PCR negativ, recoltat cu cel mult 72 de ore înaintea plecării. România a inclus Thailanda pe lista verde, ceea ce înseamnă că nu se impune carantină la întoarcere.

Sunt primii turişti care au ajuns ieri în Phuket, după mai bine de 15 luni, cât timp insula a fost închisă vizitatorilor străini.

Cei care aleg să-şi petreacă vacanţa într-una dintre cele mai frumoase zone ale Thailandei, trebuie să aibă cu ei schema completă de vaccinare anti-COVID, un test PCR negativ şi să facă dovada unei asigurări de sănătate care să acopere cheltuielile de spitalizare de până la 100 de mii de dolari, în cazul în care sunt infectaţi pe insulă.

Persoanele care îndeplinesc toate aceste condiţii se pot bucura imediat de frumuseţea insulei, fără să mai stea în carantină. Vor mai face totuşi un test suplimentar COVID în cea de-a 7-a zi a sejurului.

Este aşa-numitul plan “Phuket Sandbox”, pus la cale de autorităţile thailandeze de a redeschide zona în condiţii de siguranţă şi, totodată, de a revigora turismul. Înainte de pandemie, acest sector genera aproximativ 95% din veniturile insulei.

Turist: “E prima mea vacanţă pe timp de pandemie. Nu am mai călătorit de 2 ani, aşa că am ales acest plan “Phuket Sandbox” pentru a-mi schimba starea de spirit”.

Totuşi, străinii care vin din ţările considerate de mare risc nu sunt momentan primiţi în Phuket, chiar dacă aproape 70 la sută din locuitori sunt vaccinaţi anti-COVID.

În afara insulei, Thailanda continuă să lupte cu al treilea val al pandemiei. Ieri, ţara asiatică a raportat aproape 60 de decese asociate cu Covid-19 și peste 5.500 de cazuri noi.

Dar, dacă strategia pusă la cale în Phuket va da roade, de la 1 octombrie autorităţile thailandeze vor deschide alte 9 destinaţii populare, printre care Bangkok sau insula Krabi.

loading...

Comments are closed.