Externe

După muncitori, sute de studenți au ieșit în stradă, în Minsk, pentru a cere demisia președintelui Lukașenko

Pinterest LinkedIn Tumblr

După muncitori, a venit rândul studenților să iasă în stradă în Belarus, pentru a denunţa puterea autoritară a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, care se confruntă de aproape o lună cu o inedită mişcare de contestare, scrie Agerpres, citând AFP.

Agenţi ai forţelor anti-revoltă au arestat vreo zece dintre aceşti studenţi în timp ce ei încercau să formeze un lanţ uman în centrul Minskului, capitala fostei republici sovietice. „Fasciştilor”, „Acesta este oraşul nostru”, „Credem, putem, învingem”, scandau studenţii.

Manifestaţia, organizată la 1 septembrie, ziua când în mod tradiţional începe noul an şcolar în toată fosta Uniune Sovietică, i-a reunit pe studenţii mai multor instituţii universitare din Minsk.

Tineretul belarus constituie unul dintre pilonii mobilizării împotriva lui Aleksandr Lukaşenko, 66 de ani, după realegerea lui considerată frauduloasă de către adversarii săi, la 9 august.

Acest scrutin a declanşat un inedit val de contestare împotriva liderului autoritar, aflat la putere din 1994, ce a culminat trei duminici la rând cu manifestaţii la care au participat circa 100.000 de persoane doar la Minsk.

Autorităţile belaruse au respins dialogul cu opoziţia şi au arestat numeroşi politicieni, grevişti şi jurnalişti. Cu toate acestea, ele nu au reprimat în mod violent protestele, cum au făcut în primele zile ale contestării, soldate atunci cu trei morţi şi zeci de răniţi.

Până acum, Aleksandr Lukaşenko a propus doar un vag proiect de reformă constituţională pentru a ieşi din criză, calificându-i în acelaşi timp pe manifestanţi drept „şobolani” şi apărând cu vestă antiglonţ şi ţinând o armă automată în mână la reşedinţa sa din Minsk, nu departe de manifestaţiile opoziţiei.

loading...

Comments are closed.