Economiștii spun că unul dintre motivele creșterii prețurilor sunt inițiativele nechibzuite ale guvernării

Un nivel al inflației de două cifre nu a fost înregistrat de mai bine de zece, și acum pentru decembrie 2021 avem un nivel de inflație de aproape 14% potrivit datelor BNM. Importul inflației este bineînțeles o cauză, fiind o țară cu o balanță comercială puternic dezechilibrată în favoarea importurilor, și creșterea prețurilor la nivel mondial se transpune în valoarea mărfurilor importate.

Totuși, și unele inițiative nechibzuite ale actualei guvernări au dus la creșterea prețurilor în Republica Moldova. Despre aceasta economistul Roman Chirca a scris într-o analiză economică, publicată pe Politics.md

“Sistemul monetar-financiar tinde spre echilibru, și atunci când prea multe inițiative guvernamentale sunt lansate fără acoperire financiară, cum a fost pensia minimă de 2000 lei, idee salutabilă, dar fără acoperire financiară, sau alte diverse forme de compensații, majorarea capitalului statutar la Energocom, toate acestea generează creșterea prețurilor și impulsionarea inflației la următorul ciclu economic și reduce valoric orice inițiativă”, spune expertul economic.

Creșterea inflației a determinat BNM să întreprindă măsuri de reducere acesteia, una dintre care este creștere ratei de bază (8,5%), pentru a retrage surplusul monetar din economie. În aceste circumstanțe BNM, practic nu a avut alternative decât să majoreze rata de bază, efectul însă va fi creșterea costurilor pentru credite și punerea în dificultate a agenților economici și consumatorilor casnici în accesul la lichidități, care la rândul său va diminua creșterea economică, mai scrie Roman Chirca.

FOTO // Deputații socialiști au sesizat CC: Stabilirea și aplicarea retroactivă a tarifelor majorate la gazele naturale de către ANRE este o încălcare

Total
0
Shares
Total
0
Share