Ecoul unei crime: Cine și de ce l-a împușcat pe Teo Țăranu

Cine și de ce l-a împușcat pe Teo Țăranu, anatol taranu, crime moldova, politia moldova 

Nu-mi dă pace moartea lui Teo Țăranu, fiul colegului nostru Anatol Țăranu. Tăcerea, firească până la un moment, s-a cam lungit. Parcă mai e ceva de spus după plecarea lui prea timpurie, tragică. Și nu tocmai „obișnuită”, cum ar vrea cineva să ne facă să credem, scrie jurnalistul Nicolae Negru pentru Ziarul National.

Când te invită un vecin nu tocmai civilizat

Să accepți invitația unui vecin, cu un etaj mai jos, cu care ai avut un conflict, provocat de pasiunea acestuia pentru muzica zgomotoasă, ziua și noaptea, și să te pomenești, la plecare, dincolo de prag, ciuruit de gloanțe, nu e un caz chiar banal de tot. S-a băut bere, dar nu peste măsură, Teo avea de mers a doua zi la serviciu. La masă au mai stat un prieten de-al lui Teo și o vecină din apartamentul de alături. Nimic nu s-a întâmplat în prezența acestora.

Trăgând prin ușă

Nu orice cetățean ține în apartamentul său patru arme, – un depozit de arme, obținute legal, una dintre ele fiind o pușcă puternică. Cu ea a tras suspectul în urma oaspetelui său, găurind ușa apartamentului, după ce Teo ieșise în coridor și încerca să deschidă ușa de la intrare. L-a nimerit, fiindcă e țintaș profesionist, apoi a deschis ușa spre coridor și a mai tras trei gloanțe în Teo căzut, toate trei fiind mortale, demonstrându-și încă o dată iscusința ucigătoare. Deși era „în stare de afect” (după cum a scris presa), a tras cu sânge rece, mâna nu i-a tremurat deloc.

Apropos, nu există vreo limită a numărului și a calibrului armelor pe care le poți ține în apartament? Până acum, prezumtivului asasin i s-au eliberat zece permise de portarmă, nu verifică nimeni starea psihică a solicitantului? Sau depinde de solicitant? Sau poate e vorba despre o stare de afect simulată?

Un tată influent

E grăitor faptul că vecina, care plecase de la masă, auzind împușcăturile nu a telefonat la poliție, ci tatălui deținătorului de arme. Poate fiindcă acesta este o persoană influentă, om de afaceri, a funcționat o perioadă de timp la Președinția Republicii Moldova, în cabinetul lui Voronin, și se vorbește că ar avea acces în anturajul „coordonatorului executiv”. Să vedem dacă justiția noastră va fi și de data aceasta la fel de „independentă” ca atunci când a invalidat alegerile din Chișinău.

Război sau pace?

„Teo a fost omorât ca în război, secerat de gloanțe. Dar eu credeam că-i pace. Sau e război? Dacă este război, atunci aveam să-mi apăr fiul. Dar e pace și el se putea apăra singur. Sau totuși e război? Dar casa noastră nu are arme. Atunci de ce în casa lor sunt arme?!”, s-a întrebat Anatol Țăranu la înmormântarea lui Teo. Unii au considerat că el „politizează” cazul, copleșit de durere. Dar poate, afectat de pierderea și durerea insuportabile, el vede mai bine?

O prăpastie tot mai adâncă

Să tragi de patru ori într-un om pe timp de pace e cam mult, chiar și pentru o persoană nervoasă, nu-i așa? Din întâmplare, Teo era unionist ca și tatăl său, iar suspectul – transnistrean. Sigur, crima nu are naționalitate, dar are culoare ideologică și geopolitică. Există fobii, fanatism, frustrări, nostalgii care se manifestă agresiv, violent. Nu, nu putem afirma că anume aici trebuie căutat motivul crimei date. Dar nu avem dreptul nici să ignorăm contextul, faptul că între cei doi vecini se căsca o prăpastie identitară, culturală, geopolitică, civilizațională tot mai largă, care se adâncește, în loc să se restrângă, că unul dintre ei, cel ucis, aparține „spațiului românesc și european”, iar celălalt, care a recunoscut că a tras, – „lumii ruse”, în efort de expansiune, în confruntare directă cu „gheiEuropa”.

Unele lucruri le facem inconștient. De ce ne-am ascunde după deget: o parte a societății noastre nu a ieșit încă din prizonieratul propagandei sovietice, manifestând ostilitate, intransigență patologică față de cei care se consideră români, tratându-i ca pe dușmani ai „statalității” și, în consecință, ai Rusiei. Căci „statalitatea” oferă șanse de întoarcere sub poala Rusiei, de restabilire a URSS, iar unionismul – nu.

Președintele care ne dezbină

De ce am ignora că românofobia, atmosfera de intoleranță, de revanșă care cuprinde o parte din societatea noastră nostalgică, vorbitoare de limbă rusă, a căpătat un nou impuls după ocuparea Crimeii și a regiunilor Donețk și Luhansk din Ucraina. Și președintele Dodon nu încearcă deloc să ne unească, ci, dimpotrivă, continuă să toarne gaz pe foc, să ne dezbine, să-i asmuțească pe stataliști împotriva unioniștilor, pe care vrea să-i scoată în afara legii. Nu spunea el nu demult că unioniștii au pierdut „simțul fricii”? De ce l-ar avea? Iar zilele trecute, un ex-viceministru comunist, răpus de ura patologică față de români, amenința că ziua de 28 iunie, sângeroasă și tiranică, se va repeta ori de câte ori va fi nevoie. Judecând după comentariile din subsolul știrilor despre moartea lui Teo Țăranu, fostul viceministru nu e singurul care ne-ar ucide ca la 28 iunie 1940.

Distanța necesară?

Teo a răspuns printr-un gest de deschidere, de dialog, de împăcare invitației vecinului său gălăgios, sfidător, care i-a bătut la ușă. Și a greșit fatal. Dacă refuza, dacă păstra distanța, poate își salva viața. Poate…

Total
0
Shares
Total
0
Share