Da, politicienii sunt ipocriți, atunci când ne felicită cu prilejul a tot felul de sărbători sau când se înghesuie să depună flori pe la monumente, de ziua unor personalități marcante. Ei sunt cei la care se referea Eminescu în Scrisoarea I – „Iar deasupra tuturora va vorbi vr’un mititel,/ Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el/ Sub a numelui tău umbră.”
Evident că asistăm, în majoritatea cazurilor, la acțiuni de PR ieftin, pentru că, deseori, politicienii nici măcar nu vorbesc cu gura lor, ci cu cea a piariștilor din umbră. Fariseism de larg consum, altfel spus.
În același timp, tăcerea unora este și ea extrem de grăitoare, în astfel de zile. Pentru că ea nu exprimă deloc decență sau lipsă de ipocrizie, ci atitudinea personală față de evenimentul/persoana celebrate în data respectivă. Cum a fost și de ziua morții lui Eminescu.
Ați observat că Maia Sandu n-a scos un cuvânt? Chiar dacă internetul abunda de citate din opera eminesciană și omagii în adresa marelui poet și gânditor român, iar la bustul său de pe Aleea Clasicilor era rând, din cauza numărului mare de doritori de a depune flori. Președintele nostru a tăcut însă asurzitor. Ca și președintele României, de altfel.
A preferat să fie discretă? Sau credeți că i-a scăpat acest detaliu, din neatenție? Nicidecum. Are o ceată de consilieri, care notează orice dată relevantă din calendar. La așa nivel nu există scăpări. În ceea ce privește discreția și decența, hai sictir. Păi ea nu scapă nicio ocazie să se bage în seamă, ne felicită cu sau fără ocazie, de sărbători de care nici n-am auzit. Își face PR cu orice-i pică sub mână. Mai ales în campania electorală.
Nu, tăcerea ei de ziua morții lui Eminescu înseamnă altceva, spune foarte multe. Exprimă repulsie și dispreț față de fenomenul Eminescu. „Decât să spun ce cred, mai bine tac. Mai bine să nu știți părerea mea”. Cam ăsta a fost mesajul.
Dar noi o știm, chiar dacă a preferat să tacă. Și părerea ei, și părerea lui Iohannis, și părerea tuturor exponenților acestei clici progresiste și neomarxiste. Noi știm că ei detestă cu toată ființa lor tot ce este național și patriotic. Noi știm că ei îl urăsc pe Eminescu. Sincer și intens. Pentru că Eminescu este antipodul lor. Eminescu e zidul cetății care-i împiedică să treacă, să cucerească sufletul românesc.
L-ar îngropa, cu tot cu opera lui, sub 12 lespezi de piatră. Să nu mai știe nimeni de el. Dar nu pot. Deocamdată. E încă prea iubit și prea influent. Dar o vor face. O fac deja. Discret, atent, să nu se prindă prostimea. Să-l uite încet, fără să-și dea seama. Întâi tac de ziua morții, apoi vor tăcea de ziua nașterii. Îl vor scoate ușor din manuale și din programa școlară și vor opri editarea cărților lui. Între timp, bagă câte o strâmbă periodic, ca să-l ridiculizeze, să-l desacralizeze. Cine are ochi vede, cine are urechi aude.
Le-a mai rămas să scape de Eminescu. De ceilalți au scăpat, în mare parte.
Și să vedeți după aceea prigoană, fraților!
Autor: Nicole Federiuc
