EDITORIAL // Cum a ajuns țara în situație de criză, prin deciziile absurde ale unor politicieni

Atunci când politica cedează suferă societatea. Despre aceste riscuri am vorbit vara trecută, când am analizat iresponsabilitatea unor politicieni care poate duce la conflict între instituțiile de stat. Politicieni lipsiți de o strategie de lunga durată, care nu analizează riscurile grave ce pot afecta societatea în perioada complicată de criză pandemică și economică.

Criza politică și ambițiile politice au agravat situația din Republica Moldova. Cum a ajuns țara în situație de criză pandemică sau economică, prin deciziile absurde ale unor politicieni:

  1. Presiune politică asupra Guvernului Chicu – PAS, neavând o alternativă Guvernului Chicu, neavând un program de guvernare și specialiști capabili să conducă țara, a făcut tot posibilul să facă presiune pe un Guvern, care s-a ciocnit cu o problema necunoscută global. Niciun Guvern din Republica Moldova, în istoria sa, nu s-a lovit cu o astfel de problemă vreodată. Iar în perioada presiunilor politice accentuam faptul că pentru orice țară este periculos să ajungem în perioada pandemiei fără un Guvern funcțional. Însă interesele personale ale unor politicieni au fost mai presus decât problema societății.
  2. Infiltrarea în societate a soluției greșite de rezolvare a crizei politice prin alegeri anticipate. În campania electorală prezidențială încercam să le aduc argumente tuturor candidaților că această soluție este greșită și duce oamenii în eroare. Ne place sau nu acest Parlament, dar în viitorul Legislativ vor intra 4-5 partide: PAS, PSRM, PȘ, PN și niciun partid nu va avea majoritate, ceea ce cu siguranță duce la noi negocieri pentru a forma majoritate și a vota un Guvern anticriză. În perioada aceasta de instabilitate, în care sunt mii de riscuri pierderea timpului înseamnă să pierzi vieți omenești. Și nu-i vorba doar de starea gravă din medicină, dar și starea psihologică, morală a societății, care este speriată, dezamăgită, dezinformată din cauza că politicienii preferă să ducă mai departe jocurile personale pentru menținerea propriului rating politic.
  3. Lipsa nerecunoașterii propriilor greșeli a dus la criza constituțională care a blocat activitatea politică. Aproape trei luni cu un Guvern nefuncțional implicat în lupta politică, Republica Moldova a pierdut jumătate de an în care s-a agravat criza politică din țară. Ca la final, președintele țării să înțeleagă cât de gravă este situația la care s-a ajuns prin iresponsabilitatea față de situație, prin politizarea pandemiei și temei vaccinelor, prin nerecunoașterea propriilor greșeli, de parcă alegerile anticipate și cheltuielile de 120 mln. de lei pentru alegeri vor rezolva măcar propriile interese.

Președintele țării ar trebui să fie un exemplu, chiar pentru politicienii pe care îi consideră nepotriviți. Sarcina Președintelui este de a uni societatea și nu de a politiza orice temă apărută pe ordinea de zi, fie înaintarea Guvernului anticriză, fie vaccinarea populației. Anume Președintele este acel actor principal care în situații de criză cum e situația de astăzi, are capacitatea să convingă partidele politice, fracțiunile parlamentare de a soluționa problema în interesele statului și a oamenilor, dar nu în interesele partidelor politice.

După ce Republica Moldova a trecut printr-o perioadă complicată de la presiunea Guvernului, promisiuni false, blocaj constituțional, putem constata faptul că țara a rămas nu doar fără Guvern, dar și fără Președintele țării. Deoarece până acum am văzut doar activitatea președintelui de partid și interes manifestat doar către membrii PAS, care au fost înaintați în diferite funcții neavând experiență și încercarea de a provoca alegeri anticipate doar pentru că aceasta a fost promisiunea electorală.

În rezultat, pe data de 13 martie, chiar Maia Sandu a declarat că situația pandemică este foarte gravă încât este necesar de introdus lockdown pe 2 săptămâni în țară, ceea ce practic va distruge economia țării. Vorba este nu doar de partea economică, ci și de partea morală a societății care nu e sigură în activitatea politicienilor, nu e sigură în viitor.

Cum putem vorbi în același timp despre situația gravă din Moldova și să insiști pe alegeri anticipate parlamentare care vor goli fondul de rezervă al statului?

E o lipsă totală de strategie și înțelegere a situației atunci când ceri Guvernului cu drepturi limitate, pe care i-ai impus să-și dea demisia, să-și asume responsabilitatea fața de gestionarea țarii în condiții de pandemie. Blocajul înaintării Guvernului anti-criză doar din interesele partidului este lipsa responsabilității față de cetățenii care așteaptă rezolvarea problemelor, siguranța și protejarea din partea statului. Cetățenii vor nu alegeri, dar vaccinare, oamenii așteaptă explicații de la politicieni și cum vor fi protejați, dar nu discuții despre viziunile politice și cui este convenabil anticipatele. Oamenii nu înțeleg cum să meargă în carantină și în același timp să participe la alegeri. Cetățenii sunt indignați de faptul că politicienii sunt preocupați de propriul rating divizând societatea și, în același timp, fără să vină cu propuneri clare, logice și argumentate de a soluționa situația pandemică din țară.

Ca să salvezi țara este necesar de o „carantină” totală a politizării pandemiei, un moratoriu la lupte politice și declarații populiste din partea partidelor. Dacă politicienii din Moldova nu se vor învăța să aibă o atitudine matură, programatică, argumentată și calculată fața de situație de țară situația va deveni și mai gravă.

Autor:  Ian Lisnevschi Sursa:  Politics.MD

Total
0
Shares
 
Total
0
Share