EDITORIAL: Cum și De ce Puterea Schimbă Oamenii

puterea schimba oamenii, dorian furtuna

„Cel sătul nu-l înţelege pe cel flămând”, spune o vorbă din popor, care conține în sine o bună doză de adevăr. Acum câțiva ani, justeţea acestui proverb a fost demonstrată și ştiinţific.

În cadrul unui experiment, cercetătorii danezi au rugat un grup de persoane să-şi exprime susţinerea în favoarea diferitor politici guvernamentale. O parte dintre indivizi erau sătui în momentul experimentului, alţii erau flămânzi. Spre surprinderea cercetătorilor, a fost înregistrată o corelaţie destul de strânsă între gradul de înfometare al indivizilor şi opţiunea lor.

Cei flămânzi au optat într-o măsură mai mare pentru politicile sociale, de distribuire în mod egal a bunurilor. În timp ce indivizii sătui s-au dovedit a fi mai puţin empatici în plan social, exact aşa cum susţine şi proverbul de mai sus.

Extrapolată la nivel politic, cercetarea oferă o explicaţie curioasă modului în care se formează predilecţiile noastre electorale; senzaţia de foame, bunăoară, generează simpatii pentru partidele de stânga. Așadar, deși avem impresia că deciziile pe care le luăm au la bază raţionamente logice, deseori suntem mult influenţaţi şi de nişte factori de ordin fiziologic şi emoţional.

Există și alte studii care au arătat că oamenii bogați se implică în activități caritabile mai rar și donează mai puțin decât oamenii săraci. Desigur, contează și influența culturii și a structurii sociale – în comunitățile cooperatiste se donează mai mult decât în cele individualiste –, dar, ca model comportamental general, bogații sunt mai puțin generoși. Cei bogați acționează mai curând după principiul „noblesse oblige” atunci când fac filantropie, decât din impulsuri reale de compasiune și altruism.

Una dintre explicații este că cei bogați nu au simțul compasiunii și al carității „antrenat”, deoarece văd rareori oameni nevoiași în jurul lor; practic, ei nu au reflexele ajutorării dezvoltate, nu empatizează emoțional atât de mult cu suferințele altora. Pe când într-un mediu sărac a arăta compasiune și a fi prosocial reprezintă o adaptare utilă pentru supraviețuirea colectivă. În afaceri, buna adaptare la mediu presupune alte însușiri și trăsături.

Banii nu se împacă cu morala, iar bogăția poate genera comportamentele egoiste și neetice; cercetătorii utilizează termenul de „efect al abundenței” pentru a descrie schimbările de atitudine apărute la oamenii care devin bogați.

S-a stabilit că până și abilitățile înalte în domeniul calculului matematic, implicit al contabilității, pot induce mai mult egocentrism și încurajează acțiuni neetice. Iar în domeniile financiare, de exemplu, în sistemul bancar, se întâmplă că angajaților li se cultivă în mod premeditat un caracter neonest la locul de muncă, pentru a fi axați pe obținerea profitului.

Aceste și alte motive explică de ce indivizii care ajung în funcții sus-puse și au acces la numeroase resurse devin mai egoiști în plan social. Să ne amintim și de așa-numita Lege de fier a oligarhiei, propusă de sociologul german Robert Michels în 1911, care stipulează că orice formă de organizare statală, indiferent dacă are origini democrate sau autocrate, se va transforma inevitabil în oligarhie.

Istoria cunoaște numeroase cazuri când până și liderii mișcărilor revoluționare, muncitorești și socialiste, odată ajunși la putere, începeau să submineze procedurile democrate și trădau valorile egalitarismului pentru care luptaseră. Liderii, așadar, devin mai avizi de bogăție și mai orgolioși. Ei devin și mai puțin empatici emoțional. Prin urmare, ar trebui să fim foarte sceptici când îi auzim pe şefi şi politicieni spunând că „ne înţeleg durerea”, că „suferă laolaltă cu cei mulţi”. În realitate, lucrurile nu sunt deloc atât de sentimentale.

Studiile de psihologie au demonstrat că indivizii care ocupă poziţii înalte ale puterii percep într-o măsură mai mică frământările emoţionale ale celorlalţi oameni. În particular, comparativ cu cei din păturile sociale joase, cei din clasa superioară sunt mai puţin apţi de a citi expresiile mimicii.

Aceste efecte pot apărea din cauza că cei care au ajuns sus îşi pot permite să devină indiferenţi faţă de dorinţele şi motivaţiile altora. Ei nu sunt interesaţi să pună corect diagnoza privind emoţiile celorlalţi, deoarece au obţinut deja poziţia râvnită, au acum alte obiective. Se produce un fel de „orbire emoţională” sau „orbire socială” a celor sus-puşi. S-ar putea ca incapacitatea şefilor de a fi empatici cu alţii să se răsfrângă şi asupra relaţiilor conjugale în propriile lor familii.

Pe de altă parte, liderii se dovedesc a fi buni manipulatori și pot însuși legitățile comportamentului social pentru a influența mai ușor oamenii din jur. Însă trebuie să facem o delimitare între capacitatea rațională de a manipula și capacitatea emoțională de a empatiza. La nivel rațional, ei devin machiavelici. Iar la nivel de atitudine, indivizii care ajung în funcții superioare nu mai sunt atât de empatici și emoționali în raport cu cei din jur. Puterea îi face mai distanți și mai cinici.

Mai mult, odată cu obținerea puterii, politicienii au înclinația de a-i dezumaniza pe oamenii simpli (adică de a-i percepe ca pe niște unelte, obiecte sau ființe inferioare). Din ce cauză se întâmplă asta? O poziție de putere implică luarea unor decizii nepopulare, care pot cauza durere și suferință. Dezumanizarea îi ajută pe lideri, psihologic, să ia mai ușor asemenea decizii.

Cu alte cuvinte, a privi la popor ca la o masă de indivizi inferiori e o formă de apărare psihologică, pentru a evita disonanța cognitivă și conflictul moral interior. Ca și cum s-ar produce o dezangajare morală a liderilor în raport cu cei mulți.

Potrivit unui studiu publicat în 2014, senzaţia de putere schimbă însuşi modul în care creierul răspunde faţă de manifestările altora. În creierul uman, ca şi în creierul primatelor, există sistemul neuronilor-oglindă care reacţionează sub formă de imitare la vederea acţiunilor altor membri ai grupului. În mare măsură, acest sistem al neuronilor-oglindă e responsabil pentru atitudinile şi comportamentele noastre empatice, facilitează comunicarea socială.

Decalajul social însă, depărtarea liderilor politici de cetățenii simpli intervine asupra funcţionării sistemului neuronilor-oglindă, din care cauză creierul celor împuterniciţi nu rezonează în deplină măsură cu acţiunile altor oameni, spre deosebire de creierul celor lipsiţi de putere şi funcţii.

Empatia redusă a şefilor şi politicienilor are o bază neurobiologică. Dar aceasta nu-i scutește deloc de răspunderea civică și morală pe care ar trebui să o poarte pentru acțiunile lor.

© Dorian Furtună, etolog

(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”)

Total
0
Shares
Total
0
Share