EDITORIAL: Dilema opoziție politice moldovenești

Maia Sandu poate ajunge ușor în fruntea unui guvern Pro-Moldova. Adică un cabinet de Miniștrii votat de o majoritate parlamentară condusă de Andrian Candu/Maia Sandu/Andrei Năstase. Dar asta ar însemna neparticiparea ei la cursa pentru prezidențiale.

De curând, liderul PAS a afirmat că „Republica Moldova are nevoie de un guvern foarte şi foarte bun, un guvern responsabil şi eficient, care să se bucure în egală măsură atît de încrederea cetățenilor, cît și a partenerilor de dezvoltare”. Adică de ea.

În aceste zile se vorbește despre Cabinetul Chicu la trecut. Ca și cum destituirea guvernului e un fapt împlinit. Accentul acesta a apărut ca urmare a unor declarații prin care PDM lăsa să se înțeleagă că ar vota legea referitoare la ONG-uri. Un vot al democraților pentru legea ONG, ar însemna destrămarea alianței PSRM/PDM și alegeri parlamentare anticipate.

Comentatorii politici moldoveni dau ca sigure declanșarea anticipatelor. Nimeni nu s-a întrebat dacă deputații PDM, atât câți au mai rămas, vor sau nu, declanșarea lor. Cu siguranță, aceștia nu își doresc un nou proces electoral – șansele democraților moldoveni de a trece pragul electoral sunt în scădere maximă. Un guvern Pro-Moldova, votat inclusiv de către PDM, ar păstra această formațiune politică în cărți.

Un vot în comun al deputaților din fracțiunea PAS alături de deputații Pro-Moldova și cei din fracțiunea Partidul Șor ar fi sinucigaș pentru Maia Sandu, el ar duce direct la pierderea alegerilor prezidențiale. Într-un interviu recent, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate a spus clar că nu va vota un Guvern cu exponenții lui Vlad Plahotniuc.

Maia Sandu poate face excepție de la declarație doar dacă i se oferă funcția de prim-ministru iar viitoarea majoritate parlamentară va reduce atribuțiile instituției prezidențiale.

Ideea a fost oferită de către deputatul Iurie Reniță: „Nu mai avem nevoie de președinți-jucători sau președinți-activi sau ceva de genul acesta. Avem nevoie de un președinte care respectă Constituția, nu se implică în treburile parlamentului, guvernului și ale justiției, respectă separarea puterilor în stat. Altfel producem un alt președinte pe potriva lui Dodon”, a declarat Reniță într-un interviu pentru Deschide.md.

Deputatul a adăugat că, imediat după învestirea noului guvern, majoritatea parlamentară ar trebui să reducă atribuțiile instituției prezidențiale. „Trebuie neapărat să întoarcem SPPS–ul guvernului, iar SIS-ul să revină în subordonarea parlamentului, să restabilim fosta menire a Consiliului Suprem de Securitate ca structura eminamente consultativă și nu una trasă special sub Dodon. Toate acestea trebuie să se producă imediat după învestirea noului guvern, altfel la ce bun mai suntem republica parlamentară?”

Din declarațiile făcute, Iurie Reniță încearcă să convingă că Republica Moldova este totuși un stat parlamentar și că bătălia pentru fotoliul de președinte este una falsă?

Probabil că da. Voi aminti că, la data de 5 iulie, se vor împlini 20 de ani de la introducerea unui sistem parlamentar în Republica Moldova.

Doar că, anul trecut, prin votarea de către majoritatea PSRM/ACUM a unor pârghii suplimentare pentru instituția prezidențială, acest sistem s-a transformat într-unul aproape semi-prezidențial. Așa că, bătălia pentru fotoliul de președinte numai este deloc falsă, ca în 2016. Iar președintele nu e o rață mută.

Fracțiunea PDM nu va vota pentru declanșarea anticipatelor. Motivul e știut: deputații, oriunde ar fi ei, nu își vor tăia creanga de securitate, inclusiv financiară, de sub picioare.

Dacă vor primi locuri comode în viitoarea construcție a unei majorități parlamentare, deputații din PDM ar putea vota, incorpore, pentru un nou Cabinet de Miniștri. Un guvern care, cel mai probabil, o va avea pe Maia Sandu în frunte. Din funcția de premier, Maia Sandu va dori limitarea la zero a competențelor viitorului președinte. Deci, noua majoritate parlamentară, ar trebui să reducă atribuțiile instituției prezidențiale pentru ca viitorul șef al statului să nu mai poată pretinde că ar fi un jucător politic.

Probabil scenariul de mai sus are șanse de reușită și ar putea fi dus la îndeplinire. Logica lui are doar un singur punct slab: președintele Republicii Moldova este ales prin vot direct de către cetățeni. Nu îl văd pe Andrei Năstase să renunțe la puterile oferite de funcția pe care speră să o câștige. Ca să fie o rață mută?

Autor: Victor Nichituș

Total
0
Shares
 
Total
0
Share