Alte știri

EDITORIAL // Igor Grosu își regretă prostia?

Pinterest LinkedIn Tumblr

Greu să descurajezi un politician cu un picior în tramvaiul puterii. Igor Grosu, nr.1 în lista electorală PAS, poate descuraja el pe cine dorește. „Fac ce vreau și zic ce vreau”, – pare să spună surâsul lui glamuros.

Respectiv și comportamentul politic al liderului de partid seamănă de departe cu zborul bizar și sinuos al fluturașului. De departe doar, pentru că îndeaproape se vede clar, că este comutat la pultul de comandă al Maiei Sandu și propulsat dintr-un punct în atul prin comenzi scurte, dar exacte.

Picat în fața camerelor de luat vederi, Grosu are, de regulă, de zis ceva în premieră, fără nicio legătură cu ce declarase adineaori în același subiect. De exemplu, Grosu a chemat recent instituțiile statului „să asigure posibilitatea de a-şi exercita dreptul la vot pentru toţi cetăţenii, drept consfinţit în Constituţie”. Se are în vedere Constituția de care tocmai și-a șters picioarele șefa, făcându-și drum cu coatele spre alegeri anticipate. Dar nu de asta e vorba.

Curios să știm, Igor Grosu cheamă, de data asta, să respectăm doar dreptul cetățenilor din dreapta Nistrului, ori și al celor din stânga? Cât oare ține efectul de drog al sentimentului profund european? Nu va dispare cumva fără urmă către 11 iulie? La capitolul aforisme, alegerile prezidențiale din anul trecut rămân în memoria conflictului transnistrean cu legendara prostie semnată de ilustrul provocator Grosu la Varnița: „Separatiștii nu trebuie să influiențeze alegerile!”

Autor: Valeriu Reniță

loading...

Comments are closed.