Editoriale

(EDITORIAL) În cadrul diferitor culturi antice putem găsi numeroase tradiţii de identificare a unui duşman simbolic. Cu ce scop

Pinterest LinkedIn Tumblr

„În cadrul diferitor culturi antice, precum şi la cele contemporane, putem găsi numeroase tradiţii de identificare a unui duşman simbolic, care a servit drept ţintă a eliberării tensiunii agresive şi drept mijloc de coeziune a grupului.

În Atena, bunăoară, erau întreţinuţi aşa-numiţii farmaci, oameni care erau sacrificaţi în caz de cataclisme sau nevoi sociale. Farmacul era purtat pe străzile urbei, oferindu-li-se orăşenilor posibilitatea să-şi reverse asupra acestuia toată frustrarea şi furia acumulate, înjurându-l şi lovindu-l.

Apoi urma ceremonia de sacrificare a farmacului, care avea drept efect purificarea simbolică a publicului, ducând la calmarea şi coeziunea cetăţenilor. De aici şi înţelesul cuvântului grecesc „farmacon”, care semnifica (în funcţie de doză) otravă şi antidot, boală şi leac.

În mod analogic, romanii, anual, de 14 martie, îl izgoneau din oraş şi-l loveau cu vergile pe un om îmbrăcat în blană, numit Mamurius Veturius, care întruchipa vechimea şi relele anului precedent, precum şi necazurile orăşenilor.

Un ritual asemănător cu cele ale grecilor şi romanilor au unele triburi de aborigeni din India, doar că la aceştia există o castă de oameni special întreţinuţi pentru a fi ulterior sacrificaţi. Ei sunt numiţi meria şi cu prilejul anumitor sărbători sunt legaţi de un stâlp destinat ritualurilor şi torturaţi; se consideră că, cu cât sunt mai mari chinurile şi mai puternice vaietele victimei, cu atât mai mult noroc va avea tribul.

La evreii antici, ca şi la alte popoare din diferite ţinuturi, „sacrificarea purificatoare” era efectuată asupra unui animal, în cazul evreilor – asupra unui ţap, de unde şi expresia de „ţap ispăşitor”.

Etnologul englez James Frazer, efectuând o trecere în registru a tradiţiilor religioase ale diverselor populaţii de pe glob, remarcase existenţa unei tradiţii de sacrificare, similare celei a ţapului ispăşitor, la marea majoritate a culturilor indigene, de pe toate continentele. Modalităţile ritului sunt deci diverse, dar scopul funcţional e acelaşi – transferarea responsabilităţii pentru existenţa relelor pe seama unui duşman imaginar sau real”.

autor: Dorian Furtună, fragment din #homoaggressivus

loading...

Comments are closed.