Îmi amintesc cum la universitate făceam glume pe seama poeților moldoveni care închinau ode pâinii numai pentru a intra în grațiile regimului sovietic. Pâinea „chirpic” de un kilogram, care costa 16 copeici (la un salariu mediu de 120 de ruble), pe care țăranii o cumpărau la greu pentru a-și hrăni porcii, nu îi inspira însă pe studenții de la filologie. Trebuie să cad de acord că astăzi un om asigurat, la fel, nu este deloc entuziasmat la vederea unui produs de panificație, chiar dacă este vorba de un colac alb din făină de calitate superioară, așa cum poate să ungă sufletul zicala de secole, potrivit căreia „pâinea ne-o dăruiește pământul, iar puterea – pâinea.” Acum, însă, să încercăm să privim în ochii umezi ai bătrânelor noastre, care așteaptă în rând dis-de-dimineață pâinea socială ieftină…
Din februarie, „Franzeluța”, cel mai mare producători de pâine din Moldova și care dictează nu doar tendințele în domeniul panificației, dar și în marketingului din acest sector, a majorat prețurile la tot sortimentul de pâine, cu excepția pâinii sociale. Numai că această categorie de pâine nu va ajunge pentru toată lumea. Acest eveniment pentru oamenii simpli este unul ieșit din comun. Îmi amintesc că pe timpurile lui Voronin apăruseră nevoia majorării prețurilor la pâine sub presiunea pieței și țin minte ce discuții aprinse aveau loc în biroul consilierului economic din acea vreme, Oleg Reidman. Atunci nu s-a permis creșterea prețurilor nici măcar cu un bănuț, pentru că se știa că „nu e de glumă cu pâinea în fața oamenilor” – o înțelepciune mai veche care este acum tratată de unii cu ironie. Chiar și pe timpurile lui Filat și Plahotniuc era conștientizat faptul că situația cu pâinea trebuie strict monitorizată.
Față de problema pâinii, guvernul Gavrilița a manifestat o atitudine nepăsătoare, de altfel așa cum a procedat și în raport cu alte domenii de importanță majoră. Însă atunci când e vorba de creșterea gradului de confort în Palatul prezidențial sau în Parlament, când e nevoie de majorarea salariilor funcționarilor până la o sută de mii de lei, cum e cazul Curții Constituționale sau a remunerațiilor ca în cazul membrilor consiliului de observatori al „Moldovagaz”, guvernul nostru manifestă o atitudine regească. Atunci însă când e vorba de soarta pensionarilor, a familiilor defavorizate, premierul nostru se alintă cu teoria liberală de piață „laisser faire”. Deja ne-am deprins cu modelul guvernării Maiei Sandu, care este orientat nu la creșterea economiei și protejării cetățenilor, dar pe păstrarea puterii. Dar și aici au comis o eroare de calcul! Dacă autoritățile i-au terminat pe moldoveni cu tarife insuportabile la gaze și servicii, de ce a fost nevoie și de creșterea prețului la pâine, care nu este altceva decât un glonț de control?
