EDITORIAL // Maia mai are o șansă – să o demită pe Ala

Ala Nemerenco trebuie să își dea demisia din funcția de consilier prezidențial, altfel viitoarele discursuri despre combaterea corupției a președintelui Maia Sandu sunt vorbe în vânt. Explic – dezvăluirile făcute de presa moldoveană au scos în evidență faptul că acest consilier nu a trecut totul în declarația de avere. Ascunderea intenționată a averii este deja o încălcare a legii, este de părere editorialistul Victor Nichituș.

Nemerenco era obligată conform legii să declare toate averile, inclusiv cele deținute în România.

Această neregulă cade peste scandalul public referitor la modul de obținere a diplomei de masterat. Umbra de îndoială în onestitatea consilierului prezidențial se extinde și asupra președintelui. Atât timp cât în jurul președintelui sunt persoane peste care cade această umbră Maia Sandu nu mai poate vorbi cu candoare despre lupta cu corupția ori lupta împotriva lui Plahotniuc. Un proverb spune că cine se aseamnă, se adună – dacă președintele acceptă în jurul său persoane ca Nemerenco atunci vom ajunge cu toții la concluzia că Maia Sandu nu este nici pe departe onestă și imaculată ca Alba ca Zăpada.

Așa că președintele mai are o șansă – să o demită pe Ala.

Total
0
Shares
Total
0
Share