EDITORIAL // Maia Sandu a transformat lupta cu corupția în instrument ideologic de tip bolșevic

Propaganda politică a marșat atât de apăsat pe tema luptei cu corupția încât astăzi toți așteaptă eradicarea acestui flagel ca pe o izbăvire. Nu există discuție la tv sau în alte spații din care ar lipsi tema corupției. Toți întreabă când scăpăm de corupție, iar momentul ipotetic râvnit este perceput ca o clipă feerică în care în mod magic va interveni bunăstarea paradisiacă.

Că nu are cum să fie astfel, orice om cu mintea întreagă o cunoaște. Însă în Republica Moldova pe lângă oameni cu minte întreagă există și ”oameni buni”, care sunt și extrem de ”creduli”. Le-a spus Maia Sandu că va elimina corupția și vor veni ”vremuri bune”, în mintea lor înseamnă că așa va fi.

Problema este că tezele declarate de Maia Sandu privind lupta cu corupția și promisiunea ”vremurilor bune” sunt doar vorbe goale. Enunțarea sloganurilor nu se poate solda nici cu ”vremuri bune”, nici cu vremuri fără corupție, deoarece tot ce presupune lupta reală cu corupția lipsește din acțiunile Maiei Sandu, iar prosperitatea înseamnă mult mai mult decât eradicarea corupției în sine.

Lupta cu corupția înseamnă analiza și stabilirea modului în care acest fenomen se manifestă în diferite domenii, apoi elaboarea mecanismelor prin care autoritățile competente pot interveni pentru a-l combate. Acest fapt poate fi realizat numai cu ajutorul unui instrumentariu specific și de către oameni cu pregătire adecvată în materie.

Iar Maia Sandu este departe de a înțelege aceste lucruri, căci a transformat lupta cu corupția și cu oligarhii în instrument ideologic de natură bolșevică utilizat în vederea dobândirii puterii politice în beneficiul clanului pe care îl reprezintă. Maia Sandu procedează precum predecesorii dânsei bolșevici care își făcuseră ideologie din lupta de clasă împotriva burgheziei.

Maia Sandu manipulează abil, căci s-ar părea că ar exista subiect la modul abstract, însă în plan real ideologia nu are de fapt conținut. Ce înseamnă lupta cu corupția, lupta cu oligarhii, lupta cu burghezia? Un avocat este capabil să explice care sunt fețele corupției din practică, iar cetățenii pot afla din interacțiunea lor cu justiția și administrația publică. Dar ca ideologie, cum se definește lupta cu corupția? Nicicum, dar Maia Sandu reușește să amețească lumea cu aberații ce prind ușor în rândul unor alegători fideli cetei pldm-iste.

Autor: Vitali Catană

Sursa: Politics.md

Total
0
Shares
 
Total
0
Share