Editoriale

EDITORIAL// Maia Sandu la un pas de luarea unor decizii catastrofale

Pinterest LinkedIn Tumblr

Rușinea trasă de guvernul Grosu care nici măcar n-a avut șansa să ajungă în parlament vorbește despre incapacitatea echipei prezidențiale de a gestiona situația. Maia Sandu s-a împotrmolit ireversibil în practicarea jocurilor cu noroc și nu are curajul să recunoască că a înaintat guvernul Grosu de ochii lumii fără să existe vreo dorință să-i asigure voturile PAS-ului.

Prin boicotarea candidatului majorității parlamentare, ea indică clar că nu-i pasă de situația creată, că orice ar fi vrea anticipate și că de vină mereu vor fi desemnați alții. E o poziție care vădește încăpăținare, brutalitate și inapetență de a privi cu ochii treji la situația creată.

Socialiștii au făcut ceea ce erau datori să facă – au blocat o candidatură pusă de ochii lumii, catastrofală din punct de vedere profesionist și pornită să dărîme totul în jur. Constituția e de partea lor și ea cere imperativ că o majoritate parlamentară e în drept să desemneze un premier. Candidatura dlui Golovatiuc rămîne a fi singura în discuție și nu cred că poate fi ignorată în eventualitatea unor consultări obligatorii între președinte și fracțiuni.

În cazul în care Maia Sandu va refuza aceste consultări și va ignora candidatura majorității parlamentare vom intra din zona unei penibile încăpăținări politice în cea a penalului. Imposibilitatea organizării alegerilor anticipate din cauza pandemiei face ca manevrele Maiei Sandu să devină periculoase pentru securitatea țării. Prin perpetuarea neguvernabilității ea condamnă populația țării la condiții mizere iar siluirea Constituției se transformă automat în tentaivă de uzurpare a puterii în stat.

Din tînără speranță Maia Sandu se transformă treptat într-o pacoste națională.

sursa: Politics.md

loading...

Comments are closed.