EDITORIAL // PAS continuă să ciocnească ouă

Sărbătorile de Paște s-au preschimbat pe neobservate în campanie electorală, poate de aceea PAS continua să ciocnească ouă roșii. Precizăm: de fapt, un singur ou, dar nu roșu, ci galben – Maia Sandu.

PAS-ul n-ar face-o, dar îi lipsesc, după cum vedem, ideile și oamenii care ar duce în spate sarcina grea a alegerilor parlamentare.

Igor Grosu, falsul și nealesul lider al partidului, distribuie în presă slogane șterse, ca un papagal care scoate din traista calicului bilețele de noroc.

Alți fruntași ai partidului și-au prelungit pauza de fumat, după care amețiți de tăria marijuanei, se retrag dezorientați de pe lista electorală.

Singurul instrument eficient al PAS-ului e oul galben, pe care-l ciocnesc la stânga și la dreapta, acasă și prin ogrăzi străine, încercând să primească de bogdaproste.

Maia a fost în Germania – “cioc!”. Maia a găzduit emisari din Europa – “cioc!”. Maia s-a încumetat chiar și s-a repezit ieri până la Călărași – “cioc!”.

A semnat Maia pentru banii grei, promiși de Europa? Nu! Au primit călărășenii bani europeni de la Maia? Nu! Al cui ou s-a spart? Ce-a fost mai tare vârful ori dosul, adevărul ori minciuna?

Umblatul “de-a ouăle” e o veche tradiție electorală. Ciocnești ouă și zici ceva de bine pentru viitor. Iar în coșulețul alegătorilor rămân “promisiunile electorale”.

PAS n-are ouă, are doar un singur ouleț. Unul ca aurul, singurul, care le poate aduce puncte electorale, deși ilegale.

Iar celor, care se hlizesc de PAS și de oușorul lui, Grosu le-a promis public să le spargă după alegeri nu ouăle, ci capul. Dacă câștigă, bineînțeles!

Autor: Valeriu Reniță

Total
0
Shares
 
Total
0
Share