EDITORIAL // Procurorul general, Veaceslav Platon, a dispus condamnarea persoanelor care au tangență cu întemnițarea sa, în 2017

Procurorul general, Veaceslav Platon, a dispus condamnarea persoanelor care au tangență cu întemnițarea sa, în 2017. Acesta a început să pună în practică (cu o mică întârziere) ceea ce a promis, la eliberarea sa înainte de termen (una dintre cele mai importante realizări a guvernării proeuropene PSRM-ACUM). Amintim că intenția de răzbunare a fost anunțată în interviul de spălare a imaginii, realizat de TV8, la care a asistat și cunoscuta prezentatoare TV, Natalia Morari.

Mesajul procurorului general a fost expus într-o română perfectă (lucru sesizat chiar de către unionistul Țâcu), cu un dulce accent găgăuz, de către purtătorul său de cuvânt, domnul Alexandr Stoianoglo, în plenul Parlamentului nereprezentativ de la Chișinău.

Ca să fie mai convingător în fața publicului spectator și pentru a nu-i pune în dificultate pe deputații proeuropeni stataliști, precum și pe colegii lor din turnul 14 al Kremlinului, care încă mai sunt dispuși să țină țambalul sub batistă, purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale independente a introdus mesajul șefului său într-o matrioșkă juridică. Precizăm că matrioșka respectivă este formată din trei componente, care, după cum bine știți, intră una în alta. Prima, care este la vedere, a fost denumită generic ”Asociație Criminală”, cea de a doua – ”Organizație Criminală” și a treia – ”Grupare Criminală”, un artificiu lingvistic specific Procuraturii independente.

Acțiunea a fost aplaudată frenetic mai ales de latura proeuropeană a monedei stataliste și s-a bucurat de o mai mare apreciere decât are parte vaccinul anticovid, care ridică mai multe semne de întrebare în ceea ce privește integritatea.

Pasul s-a pliat perfect și din întâmplare pe dorința sinceră a unor politicieni cu rating de a organiza alegeri anticipate, care, în opinia lor, sunt mai importante decât criza în sine.

Apropo, felicitări cu ocazia Nevruzului, dragi moldoveni!

Autor: Nicolae Federiuc

Total
0
Shares
Total
0
Share