Editorial: Trucuri psihologice foarte utile pe care nu le știai

trucuri psihologice, psihologie, comportament uman

Psihologia este o știință fascinantă, care ne poate ajuta să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, dar și pe cei din jur. Deși fiecare răspunde în mod diferit la fiecare situație de viață, se pare că există niște șabloane pe care le urmăm cu toții în mod inconștient. Acestea se pot transforma în trucuri psihologice foarte utile, dacă știi cum să le pui în practică.

1. Cum să-ți dai seama dacă cineva te privește
Dacă ți se pare că o persoană este mereu cu ochii pe tine sau te admiră în secret, dar nu ești sigură, atunci un truc simplu te va ajuta să-ți dai seama. Încearcă să caști în acel moment în care simți că ești privită, iar dacă persoana pe care o suspectezi că te urmărește cască la rândul său, este un semn clar că este cu ochii pe tine. Căscatul este un gest contagios, pe care îl imităm fără să conștientizăm.

2. Cum să treci printr-o mulțime
Dacă trebuie să treci printr-o mulțime de oameni, încearcă această metodă: stai dreaptă și privește cu atenție către locul în care vrei să ajungi. Apoi mergi către destinația ta. Vei fi surprinsă cât de ușor oamenii îți vor face loc să treci. Acest truc nu funcționează dacă porți ochelari de soare sau dacă te uiți în telefon.

3. Cum să calmezi o persoană ostilă
În cazul în care ai o ședință sau întâlnire la care participă și o persoană care știi că îți este ostilă și care ar putea să provoace un conflict deschis, cea mai bună soluție este să te așezi lângă ea. În acest fel va fi nevoit să-și întoarcă tot corpul pentru a te putea privi. Fie vina îl va determina să renunțe la vorbele dure, fie îi va fi dificil să spună lucruri negative când stă atât de aproape de tine.

4. Cum să afli adevărul
Dacă ți se pare că cineva ascunde adevărul atunci când vobește cu tine, nu întreba iar și iar. Tot ce trebuie să faci este să îl privești prelung în ochi. În acest fel se va simți stânjenit sau vinovat că te minte și îți va spune adevărul.

5. Cum să negociezi
Dacă vrei o reducere atunci când negociezi, oferă inițial un preț mult mic sau întreabă în glumă dacă poți lua gratuit. Ideea este aceea că oamenii se simt prost să refuze de mai multe ori la rând, astfel că vei obține o reducere a doua oară.

6. Cum să obții ceea ce vrei
Există o metodă simplă prin care poți convinge pe cineva să-ți facă o favoare. Se pare că este important la ce ureche îi spui. Cuvintele auzite de urechea dreaptă ne afectează gândirea logică, în timp ce urechea stângă este responsabilă pentru emoții. Prin urmare trebuie să ceri o favoare care are legătură cu banii și afacerile la urechea dreaptă, iar complimentele și confesiunile romantice ar trebui spuse la urechea stângă.

7. Cum să devii mai atrăgător
Atunci când cineva te privește în ochi, simți că este atent la ceea ce ai de spus. Prin urmare, dacă îți place o persoană și ai vrea mai mult decât să fiți prieteni, atunci privește-l în ochi în timp ce vorbește, încercând să studiezi și să reții culoarea ochilor săi. Privirea ta va deveni una interesată, care îl va face să te placă mai mult.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share