Educația incluzivă și protecția socială a copiilor, rămași fără grija părintească, au fost discutate la Parlament

Educația incluzivă și protecția socială a copiilor, rămași fără grija părintească, au fost discutate în cadrul unei întrevederi a președintelui Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun, cu membrii Consiliului Coordonator al Alianței ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei.

Discuțiile s-au axat pe identificarea principalelor provocări cu care se confruntă copiii aflați în situații de risc, dar și a celor mai eficiente intervenții și măsuri pe care statul le poate întreprinde în vederea remedierii situației.

Astfel, au fost abordate subiectele referitoare la contractarea și calitatea serviciilor sociale pentru copiii rămași fără grija părintească, modificarea cadrului normativ privind protecția socială a copiilor, incluziunea socială a copiilor cu autism, politica motivațională a personalului din sistemul serviciilor sociale, etc.

Un alt subiect menționat a vizat necesitatea elaborării unui mecanism de raportare și intervenție în cazurile de violență împotriva copiilor (bullying).

În cadrul discuțiilor, Dan Perciun a menționat că această ședință este una introductivă, pentru a stabili prioritățile pe segmentul protecției sociale a copiilor aflați în situații de risc, care, ulterior, vor fi reflectate în agenda de lucru a Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, dar și a ministerului de resort.

La rândul lor, reprezentanții Alianței ONG-urilor din domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei au salutat inițiativa organizării acestei întrevederi, menite să traseze liniile directorii de acțiune în domeniul protecției copiilor.

La finalul discuțiilor, participanții au convenit asupra organizării unor ședințe tematice pe fiecare dintre subiectele abordate.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share