Externe

Efectul Brexit: Exporturile din Marea Britanie în UE au scăzut cu 68% în ianuarie

Pinterest LinkedIn Tumblr

Exporturile din Marea Britanie în Uniunea Europeană au scăzut cu 68% în ianuarie, din cauza perturbărilor produse la încheierea perioadei de tranziţie a Brexitului, potrivit unei asociaţii a transportatorilor rutieri, transmite Reuters.

Guvernul britanic nu a confirmat datele şi a arătat că perturbarea traficului la graniţă a fost minim de când Marea Britanie a ieşit definitiv din Uniunea Europeană.

De la începutul acestui an, companiile şi firmele de transport au fost nevoite să se adapteze la noile reglementări comerciale, inclusiv la noi sisteme pentru companii şi oficiali în Irlanda de Nord.

Unele companii au avut probleme cu noile declaraţii vamale şi certificate de sănătate, în condiţiile în care şi pandemia de coronavirus afectează firmele, scrie News.ro.

Membrii internaţionali ai Asociaţiei Transportatorilor Rutieri (Road Haulage Association – RHA) au raportat o scădere de 68% a exporturilor în ianuarie, a anunţat asociaţia pe Twitter.

”Consider că este extrem de frustrant şi deranjant că miniştrii au ales să nu asculte industria şi experţii”, a declarat directorul general al RHA, Richard Burnett, publicaţiei The Observer.

Guvernul a afirmat că discută cu sectorul şi că ”nu recunoaşte cifra referitoare la exporturi”.

”Datorită muncii grele a transportatorilor şi a comercianţilor pentru a se pregăti pentru schimbare, perturbările de la frontieră au fost minime, iar transporturile de mărfuri se apropie de nivelurile normale, în pofida pandemiei de Covid-19”, a anunţat guvernul într-un comunicat.

Sursa: News.ro

loading...

Comments are closed.