Externe

EMA a aprobat vaccinul anti-COVID într-o singură doză al Johnson & Johnson

Pinterest LinkedIn Tumblr

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a recomandat joi autorizarea condiționată a vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de Johnson & Johnson, primul vaccin împotriva coronavirusului administrat într-o singură doză, anunță Reuters, scrie hotnews.ro

Vaccinul anti-Covid al Johnson & Johnson (Janssen) este al patrulea aprobat pentru adminstrare în Uniunea Europeană după cele ale Pfizer-BioNTech, Moderna și AstraZeneca și este recomandat administrării persoanelor de peste 18 ani, potrivit EMA.

Statele Unite, Canada, Bahrain au aprobat la rândul lor vaccinul și Africa de Sud efectuează un studiu de evaluare continuă a acestuia.

„Cu această ultimă opinie pozitivă autoritățile din întreaga Uniune Europeană vor avea încă o opțiune pentru a combate pandemia și proteja viețile și sănătatea cetățenilor lor”, a declarat directorul executiv al EMA, Emer Cooke.

„Acesta este primul vaccin care poate fi folosit ca o singură doză”, a subliniat aceasta.

Agenția a subliniat la rândul ei într-o postare pe Twitter că vaccinul Johnson & Johnson este „sigur și eficace”.

Vaccinul a fost autorizat în SUA la începutul acestei luni după ce Administrația pentru Medicamente și Alimente (FDA) a recomandat aprobarea sa după studierea independentă a rezultatele testelor clinice desfășurate pe aproximativ 40.000 de persoane în mai multe țări.

Potrivit FDA eficacitatea vaccinului Johnson & Johnson a fost de 85,9% împotriva formelor grave ale bolii în SUA, de 81,7% împotriva acestor forme grave în Africa de Sud și de 87,6% în Brazilia, unde tulpini locale ale coronavirusului sunt larg răspândite.

Eficacitatea generală a vaccinului este de 66% în cazul mai multor variante ale coronavirusului.

loading...

Comments are closed.