Economic

Energoalliance-ul lui Platon a pierdut la Curtea de Apel Districtuală a SUA, anunță Fadei Nagacevschi

Pinterest LinkedIn Tumblr

Energoalliance-ul lui Platon a pierdut la Curtea de Apel Districtuală a SUA, anunță Fadei Nagacevschi, ministrul Justiției, notează Telegraph.md

Potrivit lui Nagacevschi, la 15 ianuarie 2021 Curtea de Apel Districtuală a Statelor Unite pentru Districtul Columbia (SUA) a pronunțat decizia prin care a casat hotărârea Curţii Districtuale a Statelor Unite pentru Districtul Columbia (SUA) din 23 august 2019 împotriva țării noastre prin care a fost recunoscută sentința arbitrajului AD HOC (Paris, Franța) din 25 octombrie 2013 pe teritoriul SUA (suma prejudiciului cu calcularea penalităților încasate a constituit 58 591 058, 50 dolari SUA).

Amintim că la 23 august 2019 Curtea Districtuală a Statelor Unite pentru Districtul Columbia (SUA) a admis cererea LLC Energoalliance şi a recunoscut sentința arbitrajului AD HOC (Paris, Franța) din 25 octombrie 2013 pe teritoriul SUA prin care a fost dispusă încasarea din contul bugetului de stat în beneficiul LLC Energoalliance OOO (Ucraina) a sumei de 195 547 212 lei ce reprezintă costul investiției reclamantului, suma de 357 917 008 lei ca procente la suma de 195 547 212 lei pentru perioada de până la 31 mai 2012, suma de 39 417 175 lei ca procente la suma de 195 547 212 lei pentru perioada 01 iunie 2012 – 25 octombrie 2013, suma de 200 000 dolari SUA în calitate de costuri și cheltuieli pentru asistența juridică acordată și suma de 340 000 dolari SUA ce reprezintă cheltuielile de arbitraj suportate de reclamant.

Energoaliance a fost implicată în legalizarea fondurilor murdare provenite din Federația Rusă, fenomen cunoscut sub denumirea de Laundromatul rusesc. Mai exact, firma ucraineană a garantat plata unei datorii de 30 de milioane de dolari pe care offshorul britanic Valemont Properties Ltd o avea față de alt offshore – Westburn Enterprises Ltd. Ambele offshoruri au jucat roluri cheie în Laundromat, scrie Deschide.md

Westburn Enterprises a mai apărut în investigația „Chirie de lux în Londra pentru fiica judecătorului Muruianu” și în „Grupul Shor din spălătoria rusească”, iar Valemont Properties Ltd în „Matrioșka din Bentley”.

Și compania Komstroy, care a fuzionat în 2013 cu Energoalians și i-a devenit succesoare de drept, are conexiuni cu Laundromatul. Asociatul majoritar, Dmitro Sarnaţki (60%), este partener de afaceri cu Vitaliy Podvishevskyy, ambii din Ucraina. Ultimul este un interpus de-al controversatului bancher moldovean Veaceslav Platon, unul dintre arhitecții Laundromatului, condamnat anul trecut în Republica Moldova, în primă instanță, în două dosare penale.

Mai mult, Podvishevskyy a deținut și 4,33% din acțiunile Moldindconbank, instituţie bancară din Moldova folosită în Laundromatul rusesc de 20 de miliarde de dolari.

Deschide.MD a publicat o înregistrare audio din care reiese că unul dintre apropiații lui Vlad Plahotniuc a fost abordat anterior, în tentativa de a-și recupera banii din acțiunile Moldova Agroindbank, de Veaceslav Platon, în vastul proces de curățare a sistemului bancar. Raiderul a venit și cu o ofertă, care la prima vedere pare tentantă, și anume 2/3 din EnergoAlliance dar care până la urmă nu a fost acceptată.

Potrivit mai multor informații apărute în spațiul media, Energoaliance face parte din grupul de companii al lui Veaceslav Platon.

loading...

Comments are closed.