Alte știri

Eroul care a supraviețuit radiațiilor de la Cernobîl a murit de Covid-19, la 78 de ani. Cine a fost Nikolai Antoshkin

Pinterest LinkedIn Tumblr

Generalul Nikolai Antoshkin, cel care a coordonat echipele de lichidare a dezastrului de la Cernobîl, a murit la 78 de ani. El a supraviețuit radiațiilor, dar a murit din cauza coronavirusului.

Nikolai Antoshkin era parlamentar din partea partidului Rusia Unită. Preşedintele parlamentului rus a anunțat că a murit după „o boală grea”. Serghei Nevrov, șeful grupului parlamentar al partidului, a declarat ca generalul Antoshkin a fost internat în spital cu Covid-19, potrivit The New York Times.

Generalul Nikolai Antoshkin a fost comandantul operaţiunii în urma căreia a fost stins focul de la centrala nucleară de la Cernobîl. Atunci a fost expus radiaţiilor, însă și-a revenit, devenind un erou venerat în întreaga Rusie.

Reactorul nr. 4 de la centrala nucleară de la Cernobîl, la nord de Kiev, în Ucraina de azi, a explodat la 26 aprilie 1986. După ce membrii unui echipaj de intervenție au murit din cauza radiațiilor, s-a trecut la stingerea incendiului din aer, cu elicoptere.

Generalul Antoshkin a fost desemnat pilotul comandant al acestei operatiuni.

loading...

Comments are closed.