Este modernizată arhitectura rețelelor electrice din sudul țării

Pentru sporirea fiabilității, continuității și securității serviciului de distribuție a energiei electrice către consumatori, ÎCS „Premier Energy Distribution” SA desfășoară în prezent mai multe lucrări de ajustare a arhitecturii rețelelor de medie tensiune.
Astfel în sectorul de distribuție Sud a fost construită o nouă linie electrică aeriană (LEA) cu nivelul de tensiune de 10 kV, de legătură și inelare între două fidere ce fac conexiunea cu posturile de distribuție centrale (PDC) din raioanele Cantemir și Leova.
Nemijlocit, această nouă linie electrică aeriană se află între satele Vîlcele din raionul Cantemir și Hănășenii Noi din raionul Leova.
Pentru construcția liniei mai întâi a fost curățată de vegetație zona de protecție iar ulterior au fost montați pilonii de beton armat și conductorii.
Lungimea noii LEA 10 kV este de 1,9 km, iar valoarea totală a proiectului de 645 mii de lei.
Acest proiect constituie o înaltă eficiență pentru rețelele electrice existente, deoarece a creat condițiile necesare pentru menținerea fiabilă a serviciului de furnizare a energiei electrice și realimentarea consumatorilor de la sursa de rezervă în caz de avarii. Pentru aceasta, în perioada imediat următoare, va fi instalat un întrerupător performant, care prin teleghidare de la distanță va reduce esențial timpul de staționare a consumatorilor fără energie electrică, asigurând realimentarea lor de la sursa de rezervă. Valoarea proiectului de montare a întrerupătorului telecontrolat reprezintă suma de 220 mii de lei.
Prin asemenea îmbunătățiri compania ridică principalii indicatori de calitate și continuitate a serviciului de distribuție a energiei electrice la un nivel avansat, ceea ce corespunde obiectivelor asumate, se arată într-un comunicat de presă emis de companie.
Total
0
Shares
Total
0
Share