Externe

Europa ar trebui să treacă la săptămâna de lucru de 4 zile, cer sindicatele într-o scrisoare adresată liderilor politici

Pinterest LinkedIn Tumblr

Marea Britanie, Germania, Spania şi alte ţări ar trebui să adopte o săptămână de lucru de patru zile pentru a-şi ajuta economiile să-şi revină de pe urma pandemiei de coronavirus, potrivit unui grup de politicieni de stânga şi reprezentanţi ai sindicatelor din întreaga Europă, transmite Mediafax.

Scrisoarea evidenţiază „oportunitatea” regândirii modelelor de lucru, cât şi a reducerii consumului de energie, un avantaj în eforturile de combatere a crizei climatice.

„De-a lungul istoriei, programul redus de lucru a fost folosit în vreme de criză şi recesiune economică. Pentru progresul civizilaţiei, a sosit momentul de a profita de această oportunitate şi a merge către săptămâna redusă de lucru”, se arată în scrisoare.

În Marea Britanie, un studiu recent indică faptul că o săptămână de lucru de patru zile în sectorul public ar crea până la o jumătate de milion de noi locuri de muncă şi ar ajuta la limitarea creşterii ratei şomajului pe următoarele luni.

Cercetătorii arată că pandemia accelerează adoptarea acestei idei, multe dintre beneficiile acestui program suprapunându-se teoretic cu avantajele muncii de acasă.

Totuşi, ideea este în acelaşi timp ferm respinsă de unele grupuri de business şi politicieni de centru dreapta. The Confederation of British Industry, cel mai mare grup de lobby pentru businessul britanic, argumenta în 2019 că oficializarea unei săptămâni de lucru de patru zile ar fi „un pas în direcţia greşită”. Unii economişti de centru dreapta cred că munca mai puţină ar afecta nivelurile de trai.

În vară, sindicatul german IG Metall, cel mai mare din Germania, făcea apel pentru introducerea săptămânii de lucru de patru zile pentru salvarea a mii de locuri de muncă din sectorul auto în contextul crizei.

Însă, la scurt timp după acest apel, şeful pe relaţii cu forţa de muncă din cadrul Volkswagen declara recent că nu vede necesitatea introducerii unei săptămâni mai scurte de lucru la fabricile companiei pentru protejarea locurilor de muncă.

loading...

Comments are closed.