Europa la noi acasă! După concertul de ieri, Tinerii Democrați s-au mobilizat și au făcut curățenie în PMAN

concert pman, tineretul democrat, curatenie in pman, gunoi dupa concerte, concert baskov chisinau, concert plahotniuc, concert 9 mai, concert ziua victoriei, ziua europei chisinau

Piaţa a fost curățată de gunoaie imediat după terminarea concertului. Au pus umărul şi Tinerii Democrați, care nu au lăsat totul pe seama muncitorilor de la salubritate.

Tinerii s-au mobilizat în așa fel încât timp de 15 minute Piața era deja curată, transmite Publika.

A fost o acțiune foarte rapidă, și a rămas în urmă foarte curat și dăm și noi o mână de ajutor persoanelor care le va fi foarte greu până dimineață să elibereze tot traseul de atâta gunoi“, a spus Andrei Berlinschi,  membru al organizației “Tinerii Democtați”.

Nu știm doar să ne distrăm și să ne odihnim, noi știm să facem fapte bune, pentru un oraș mai curat și pentru o țară mai prosperă“, a menţionat Maria Vârlan,  membră a organizației “Tinerii Democrați”.

Noi suntem datori ca să facem curățenie din urma noastră, din urma tuturor cetățenilor care au fost astăzi prezenți“, a afirmat un tânăr democrat.

Te uiți în jur după fiecare sărbătoare și înțelegi că moldovenii noștri mult consumă dar nu tot aruncă unde trebuie“, a spus un alt tânăr democrat.

Cei care mai erau prin Piață au apreciat iniţiativa:

Este binevenit, ne dorim un oraș european și pentru aceasta trebuie să face curat”.

“Bravo. Eu cred că îi bună ideea”.

La acțiune au participat în jur de 30 de tineri.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share