„Eurovision va avea loc cu siguranță.” În ce condiții spun organizatorii că pot desfășura competiția

Graham Norton, comentatorul BBC al concursului televizat Eurovision, a spus că show-ul se va organiza cu siguranță în acest an. Și organizatorii concursului au confirmat acest lucru pentru BBC, doar că au precizat anumite condiții în care acest lucru s-ar putea întâmpla, transmite Telegraph.md, cu referire la Hotnews.md

„Putem confirma faptul că Eurovision va avea loc în acest an”, au spus organizatorii concursului pentru BBC. Dar s-ar putea să existe necesitatea înregistrării prealabile a anumitor spectacole individuale, dacă unii artiști nu vor putea călători la Rotterdam sau dacă vor fi nevoiți să se autoizolele în acea perioadă când ajung în oraș, au mai spus ei.

Broadcasterii vor trebui să urmeze un set de reguli pentru a păstra corectitudinea concursului, în cazul în care vreun participant va trebui să se filmeze de acasă. Spre exemplu, una dintre condiții este ca înregistrarea să aibă loc în timp real, pentru a evita trucurile ulterioare de editare a vocii sau a alte părți a spectacolului.

Anul trecut, concursului a fost anulat, din cauza pandemiei de coronavirus. În schimb, organizatorii au difuzat un film despre istoria filmului, incluzând și participanții din 2020, care au intervenit pe parcursului ediției speciale.

Anterior, organizatorii concursului au confirmat că ediţia de anul acesta va păstra tema Open Up aleasă pentru show-ul din anul trecut. Semifinalele vor avea loc pe 18 şi 20 mai, iar finala competiţiei muzicale se va desfăşura pe 22 mai. Vor participa concurenţi din 41 de ţări.

Cântecele selectate pentru ediţia din acest an a concursului nu vor mai fi eligibile, însă 19 ţări participante au anunţat deja că vor trimite la ediţia din 2021 aceiaşi interpreţi care au fost aleşi pentru concursul anulat din 2020.

Citește și: Medicul Papei Francisc a murit după ce s-a internat pentru o altă boală, dar s-a infectat cu COVID-19

Total
0
Shares
 
Total
0
Share