Politică

Evenimentele din aprilie 2009: statistica și gestiunea dosarelor

Pinterest LinkedIn Tumblr

În rezultatul evenimentelor din aprilie 2009 persoanele care au pretins că au avut de suferit de pe urma acțiunilor polițiștilor au adresat 77 de plângeri, iar în alte 31 de cazuri procurorii s-au autosesizat, în total fiind pornite 108 de procese penale, informează Procuratura Generală.

Din numărul total al plângerilor:
– în 71 cazuri au fost pornite cauze penale (42 – tortură, 19 – exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, 10 – alte categorii de infracţiuni);
– 28 dosare în privinţa a 47 colaboratori de poliţie au fost finalizate şi expediate în judecată;
– în restul cazurilor, urmărirea penală fie a fost încetată din lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor, fie a fost suspendată pe motiv că nu a fost posibilă stabilirea identităţii persoanelor care au acţionat ilegal, fiind cu cagule pe cap.

În rezultatul examinării dosarelor în instanțele de judecată, au devenit irevocabile – 26 hotărâri în privinţa a 45 persoane, dintre care:
– 9 sentinţe de achitare în privinţa a 16 persoane;
– 2 sentinţe de încetare în privinţa a 2 persoane (o sentinţă în legătură cu decesul făptuitorului, iar alta prin stabilirea amenzii contravenţionale);
– 15 sentinţe de condamnare în privinţa a 27 persoane, din care:
– condamnare, cu suspendare – 9 sentinţe în privinţa a 20 persoane;
– condamnare, cu executare – 3 sentinţe în privinţa a 4 persoane;
– condamnare la amendă – 3 sentinţe în privinţa a 3 persoane.

La finele anului trecut, pe rolul instanţelor de fond se afla o cauză penală în privinţa a 2 persoane (întoarsă la rejudecare), în instanţa de apel – nici o cauză pe rol.

În instanța de recurs, în prezent se află o singură cauză penală – dosarul de învinuire pentru exces de putere a fostului șef al poliției municipale, următoarea ședință pe acest caz fiind numită pentru 13 aprilie 2021.

loading...

Comments are closed.