Ex-director al SPPS, pus sub învinuire pentru fals în acte publice

Procuratura Anticorupție, informează că, pe parcursul zilei de ieri, 13 iulie 2022, procurorii i-au înaintat învinuirea unui fost director al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS), fiindu-i incriminată organizarea falsului în acte publice (art.42 alin.(3), art.332 alin.(2) din Codul penal).

Potrivit actului de acuzare, fostul director SPPS este învinuit în baza probelor administrate de către procurori că, în martie 2020, făcând uz de superioritatea funcției și gradului deținut în raport cu doi șefi de Direcție ai SPPS, le-a indicat verbal acestora să modifice conținutul procesului-verbal al ședinței Colegiului SPPS din ianuarie 2020 și a Hotărârii Colegiului din acea dată, prin introducerea în aceste acte oficiale a unor date false, precum că la acea ședință a fost discutată și luată decizia de a înainta candidaturile directorului SPPS și directorului adjunct, pentru acordarea gradului suprem de „general-maior al SPPS”.

Ulterior, fostul director al SPPS, convingându-se că în actele indicate supra, au fost înscrise datele false dorite, în calitate de președinte al Colegiului, deliberat a semnat Hotărârea Colegiului 2020. În continuare, i-a solicitat directorului adjunct al SPPS să semneze în favoarea sa actele adresate Președintelui Republicii Moldova, privind conferirea gradului militar menționat. În același timp, ex-directorul SPPS a semnat prezentarea și demersul către Președintele Republicii Moldova, în care făcând referire la Hotărârea Colegiului din ianuarie 2020, a solicitat conferirea gradului suprem de „general-maior al SPPS”, directorului adjunct al SPPS de atunci.

În consecință, prin Decretul Președintelui Republicii Moldova directorului SPPS și directorului adjunct le-a fost acordat gradul suprem de „general-maior al SPPS”.

În procesul de audiere în calitate de învinuit, fostul director SPPS a pledat nevinovat, respectiv folosindu-se de drepturile sale procesuale a refuzat să facă careva declarații pe marginea circumstanțelor cazului investigat de procurori.

Ancheta penală este în curs de desfășurare, la terminarea căreia procurorii vor reveni cu informații actualizate.

Precizăm că, investigațiile penale pe acest caz se efectuează în limitele legislației procesual penale, cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților persoanei vizate, cu asigurarea principiului prezumției de nevinovăție, confidențialității urmăririi penale, respectării vieții private și a datelor cu caracter personal.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share