EXCLUSIV // Cântec despre Cavcaliuc

cavcaliuc

În spațiul public a apărut un cântec despre Gheorghe Cavcaliuc. Potrivit datei când a fost publicată melodia pe youtube, mai exact în martie 2016, dar și potrivit textului melodiei, putem deduce ușor că se cântă despre activitatea liderului PACE de pe timpul când era polițist. Se pare că și Vladimir Maiduc a fost unul dintre „eroii” piesei. Autorii cântecului spun că Cavcaliuc îl va expulza pe Maiduc din Ministerul Afacerilor Interne pentru fărădelegile sale.

CINE ESTE MAIDUC

Vladimir Maiduc, fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne și cel mai generos sponsor al Partidului Democrat în 2016, a fost numit șef al Direcției administrative a Primăriei municipiului Chișinău, după ce funcția a rămas vacantă.

Maiduc a ocupat fotoliul de șef al Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne (SPIA) în perioada decembrie 2012–februarie 2014.

Centrul de Investigații Jurnalistice a dezvăluit în cadrul unei anchete că fostul funcționar „a dăruit” Partidului Democrat jumătate de milion de lei în 2016 drept donație. Maiduc a precizat atunci că nu este membru de partid, ci doar simpatizant.

Moldova Suverană, pe atunci îl numea pe Vladimir Maiduc – sponsorul generos al Partidului Democrat.

„Controversatul om de afaceri şi colonel în rezervă al Ministerului de Interne, Vladimir Maiduc este membru activ al Partidului Democrat. Pînă la venirea sa, în 2012, la şefia Securitate internă a Ministerului de Interne (SPIA), Vladimir Maiduc a fost consilier din partea PDM în Consiliul raional Ialoveni.

Vladimir Maiduc a fost remarcat în viaţa publică , fiind în funcţia de vice-comisar pentru activităţi operative a Comisariatului General de Poliţie al municipiului Chişinău. Despre Maiduc se vehicula că ar fi finul de cununie al regretatului Valeri Rotari, alias Zelionîi, împuşcat în urma unor reglări de conturi dintre clanurile criminale în anul 2000. La rîndul său, Maiduc ar fi naşul de cununie al altui lider interlop, Valeriu Laşco, alias Karlik. În 2003, pe numele lui Maiduc este intentat un dosar penal pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari. Surse poliţieneşti au arătat că Maiduc, ajutat de finul său, ar fi estorcat un million de dolari de la controversatul Veaceslav Platon, după ce l-au ajutat sa-şi perfecteze un buletin de identitate fals. Nu se ştie ce s-a întîmplat cu acest dosar pînă la urmă, dar este confirmat că Maiduc a plecat atunci cu familia în Germania. Despre Maiduc se mai spune că ar fi şi naşul lui Cătălin Giosan, director PRO TV Chişinău, unde a activat o perioadă de timp în calitate de şef al securităţii. În anul 2007, Vladimir Maiduc candidează pentru funcţia de consilier al municipiului Chişinău pe lista Partidului Conservator, formaţiune politică care este departe de ideile unioniste. “Membrul Partidului Conservator trebuie să militeze pentru unitatea, indivizibilitatea, suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova, pentru ridicarea prestigiului Republicii Moldova în lume”, se arată în statutul PC.

La alegerile locale din 2011, Maiduc reuşeşte să ajungă consilier, de data aceasta din partea PDM, în consiliul raional Ialoveni. În anul 2012 este numit şef al Serviciului de securitate internă al MAI de către ministrul de Interne de atunci, Dorin Recean. Vladimir Maiduc părăseşte fotoliul de la MAI în urma unor neînţelegeri cu Recean, fiind supărat că nu l-a avansat în gradul de general.

Pînă a reveni la Ministerul de Interne, Vladimir Maiduc reuşeşte să pună pe roate cîteva firme profitabile. În declaraţia de avere, noul şef al SPIA declară că este unicul proprietar al trei firme, dintre care una care prestează servicii de pază, una lucrări de salubrizare şi una imobiliară. Maiduc însă nu declară şi firmele din România şi nici afacerea “Forest Club”, un complex de odihnă din satul Cărbuna, raionul Ialoveni, unde un bilet de intrare pentru o zi costă 200 de lei.

În toamna anului 2014 , Vladimir Maiduc înregistrează organizaţia obştească “Contra corupţie”, scopul anunţat fiind demascarea acţiunilor de corupţie în instituţiile statului.

Activitatea organizaţiei nu pare a fi una fructuoasă, limitîndu-se la organizarea cîtorva flash-moburi la sediul PLDM.

În 2014, ministrul de interne de atunci, Dorin Recean, a vorbit despre activitățile dubioase ale lui Maiduc în Ministerul Afacerilor Interne.

“Nemulțumirea legată de activitatea dlui Maiduc era datorată de predilecția sa pentru activități operative de impact mic și caracter dubios”.

În același interviu, pe atunci, Dorin Recean a mai remacrcat:

“După plecarea lui Maiduc, cazurile de contracarare a corupției în rândul polițiștilor prin rețineri în flagrant, în colaborare cu CNA și Procuratura Anticorupție s-au dublat”.

În martie 2016, Vladimir Maiduc îi uimeşte pe cunoscuţii săi prin eforturile depuse la organizarea marşului unionist şi a congresului de constituire a Sfatului ţării 2, fiind pe poziţia 82 pe lista forului.

În iulie 2016, Comisia Electorală Centrală a publicat pe pagina sa oficială rapoartele financiare ale partidelor politice din Moldova pentru prima jumătate a anului 2016. Vladimir Maiduc apare cel mai generos printre toţi cei care au făcut donaţii partidelor. El a oferit Partidului Democrat cei mai mulţi bani – nici mai mult, nici mai puţin, 500.000 de lei.

Amintim că acum câteva zile, Maiduc l-a învinuit de mai multe lucruri pe Gheorghe Cavcaliuc, din platoul unei emisiuni de la JurnalTV. În răspuns, Cavcaliuc a declatat:

„Maiduc este o persoană care a revenit la MAI cu mari aere ca să primească gradul de general. Această persoane a fabricat mai multe dosare penale și a încercat să acopere mai multe crime. Eu sunt conducătorul subdiviziunii care pentru prima dată în istorie a făcut percheziții în direcția securitate internă. La doar 24 de ore fostul ministru de interne i-a permis lui Maiduc să plece pentru că erau prieteni, altfel avea să stea și acum în pușcărie”, a comentat liderul PACE.

Menționăm că doar în perioada când la conducerea țării s-a aflat Partidul Democrat, Cavcaliuc nu a primit nici un ordin sau avansare în funcție, nu a ocupat nici una dintre cele patru funcții de viceministru sau chiar ministru de interne, care erau vacante în acea perioadă.

Total
0
Shares
Total
0
Share