Politic

EXCLUSIV // Cererea semnată de Igor Dodon, prin care este solicitată înregistrarea grupului de inițiativă privind alegerile prezidențiale

Pinterest LinkedIn Tumblr

Însoțit de câțiva colegi, Igor Dodon a participat astăzi la procedura de înaintare a documentelor privind înregistrarea grupului de inițiativă pentru alegerile prezidențiale, semnând și cererea în acest sens, informează Telegraph.md

Este abia prima etapă în procedura de înregistrare pentru alegerile din noiembrie, de aceea, un program mai desfășurat despre participarea lui Dodon în alegerile prezidențiale va fi publicat abia după înregistrarea oficială a candidaturii, după ce vor fi adunate semnăturile necesare.

”Am decis să candidez pentru al doilea mandat de președinte, fiindcă m-am convins de susținerea cetățenilor și de dorința lor să-mi continui activitatea la Președinție și să duc cu bine până la sfârșit agenda mea politică, să realizez toate obiectivele economice și sociale, să asigur acel progres pentru Republica Moldova, pe care ni-l dorim cu toții. Este și dorința mea, să continui, în mandatul doi, ceea ce am început în primul mandat”, a declarat Igor Dodon.

”Trebuie să recunosc, că acești ani la Președinție au fost foarte dificili. În prima perioadă, ne-am confruntat cu regimul oligarhic al lui Plahotniuc, pe care însă am reușit să-l dăm jos. Apoi a venit pandemia COVID, seceta, sistarea activității multor agenți economici. A fost greu de gestionat toate aceste procese, dar cred că ne-a izbutit să menținem economia și să achităm toate plățile față de pensionari și bugetari, inclusiv să ajutăm agricultorii, mediul de afaceri. Și deciziile noastre s-au dovedit a fi corecte”, a mai menționat șeful statului după ce a depus actele la CEC.

Igor Dodon speră foarte mult că, odată cu depășirea pandemiei, se vor deschide noi posibilități pentru a continua mai activ realizarea proiectelor sale politice, a acelor proiecte sociale pentru care cetățenii i-au oferit votul în 2016 și, este convins, îl vor oferi și în 2020.

”Oamenii înțeleg că în aceste momente de pandemie și criză economică mondială, țara noastră are nevoie mai mult ca oricând de stabilitate, de echilibru în relațiile externe, de fermitate în menținerea disciplinei de guvernare, iar experimentele politice pe care le propun unele partide în aceste alegeri ar putea arunca țara într-un haos economic, social și politic din care să nu mai iasă mult timp.

Nu ne mai putem permite experimente, cu politicieni iresponsabili fără viziune clară, fără proiect, fără experiență, care au cetățenia altui stat și care s-au transformat în marionete dirijate din exterior.

Cred că Moldova trebuie să fie condusă de un lider patriot, responsabil, cu caracter, care respectă valorile naționale, respectă tradițiile moldovenești și credința creștină, iar în politica externă știe să aibă relații bune și cu Rusia, și cu Occidentul.

Moldova are nevoie de un lider care nu va permite revanșa oligarhilor, va păstra neutralitatea țării și va menține ordinea și pacea interetnică. Și eu sunt absolut convins că anume aceasta este și opinia majorității cetățenilor.

Le urez succes oponenților și fie ca aceste alegeri să fie dintre cele mai libere și corecte din câte au fost în Republica Moldova.

Poporul să decidă și noi să dăm ascultare acestei decizii.

Cu Doamne ajută pentru binele Moldovei și prosperitatea poporului nostru!”, a punctat Igor Dodon.

 

loading...

Comments are closed.