Executivul a numit noii secretari de stat ai Ministerului Sănătății și Ministerului Justiției

Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, a convocat astăzi ședința Cabinetului de miniștri, în cadrul căreia au fost numiți secretarii de stat ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

„Curtea Constituțională ne-a permis să numim în funcții vacante secretari de stat, lucru care trebuie să îl facem neîntârziat pentru că avem de gestionat o criză, în special în ceea ce ține de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, dar și Ministerul Justiției urmează a fi suplinit cu profesioniști din sistem. Subliniez că funcțiile vacante vor fi suplinite cu oameni din sistem care nu au nimic cu politicul și expertiza cărora va permite să gestionăm eficient crizele cu care ne confruntăm”, a menționat premierul interimar în debutul ședinței.

Prin urmare, Cabinetul a aprobat numirea în funcția de secretar de stat al Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale, din data de 16 martie, a lui Igor Curov, care este medic de profesie, actualmente deținând funcția de Șef-adjunct al Spitalului de Urgență, iar pe parcursul ultimilor 15 ani a activat în mai multe funcții de conducere în cadrul IMSP Institutul de Medicină Urgentă. Al doilea secretar de stat al MSMPS a fost numit Denis Cernelea, care din luna mai a anului 2020 exercită funcția de director al Centrului de triere COVID-19 din Chișinău. Și cel de-al treilea secretar de stat numit este Vasile Cușca, angajat al MSMPS din anul 1999 cu o vastă experiență în domeniul protecției sociale.

„Felicit noii colegi, le urez succese în activitatea extrem de dificilă de stăvilire a acestui val de pandemie care ne acoperă țara”, a precizat Aureliu Ciocoi, adăugând că secretarii de stat numiți astăzi vor activa doar pe durata exercitării mandatului Guvernului interimar.

De asemenea, Cabinetul a aprobat numirea noilor secretari de stat ai Ministerului Justiției: Alexandru Pleșca, actualul vicedirector al Inspectoratului național de probațiune și Tatiana Tverdun, angajată a Ministerului Justiției din anul 2003 până în prezent. Totodată, astăzi Guvernul a numit în funcția de director al Centrului Național al Cinematografiei pe Valentina Iusuphodjaev, după ce a promovat concursul pentru această poziție, organizat de MECC. Mandatul acesteia va dura 4 ani.

Total
0
Shares
Total
0
Share