Actual

Exerciţiu tactic cu trageri de luptă, desfăşurat la un centru de instruire al Armatei Naționale

Pinterest LinkedIn Tumblr

La Centrul de instruire al Brigăzii Infanterie Motorizată „Moldova” s-a desfăşurat un exerciţiu tactic cu trageri de luptă cu participarea militarilor unităţii.

Antrenamentele au avut loc în prezenţa ministrului Apărării în exerciţi Victor Gaiciuc şi comandantului Armatei Naţionale, general de brigadă Igor Gorgan, care au apreciat nivelul de pregătire al subunităţilor implicate la acţiuni.

Scenariul exerciţiului a cuprins verificarea unităţilor de tehnică şi deplasarea acestora spre locurile de instrucţie, precum şi trageri din armamentul de infanterie.

Ministrul Apărării a evidenţiat calitatea înaltă a organizării exerciţiului, menţionând în context că în pofida restricţiilor legate de Covid −19, militarii continuă activităţile de instruire, în conformitate cu planul pregătirii de luptă al Armatei Naţionale pentru anul 2021. „Mă bucur că astăzi, la fel ca şi la alte exerciţii, aţi avut o prestaţie bună şi aţi demonstrat profesionalism în acţiunile desfăşurate în poligon. Mulţumesc tuturor celor implicaţi la desfăşurarea cu succes a antrenamentelor”, a spus Victor Gaiciuc.

loading...

Comments are closed.