Există probabilitatea ca exporturile moldovenești să scadă în următoarele luni, afirmă expertul economic Veaceslav Ioniță

În 2022, comerțul extern al Republicii Moldova, chiar dacă nominal se arată că a fost în creștere, în realitate alertează despre o situație nefavorabilă pe care o înregistrează economia țării. Războiul din Ucraina a animat într-o oarecare măsură comerțul extern moldovenesc. Creșterea puternică a prețurilor s-a manifestat într-o altă măsură în comerțul extern al țării. Dar aceste fenomene nu trebuie să ne inducă în eroare, dar trebuie să ne facă să constatăm că suntem vulnerabili. Despre aceasta a vorbit Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, vineri, 17 februarie, în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.

Potrivit expertului, care a analizat datele Biroului Național de Statistică pe întreg anul trecut, exporturile Republicii Moldova în 2022 au ajuns la 4,3 miliarde de dolari. În creștere cu 1,2 miliarde de dolari față de 2021, când comerțul expert mai mult s-a recuperat după criza din 2020. Referitor la importuri, a spus că în 2022 acestea au constituit 9,2 miliarde de dolari. Cu 2 miliarde de dolari mai mult față de 2021. „Volumul total de importuri și exporturi a ajuns în 2022 la 13,6 miliarde de dolari. În 2021 a fost de 10,3 miliarde de dolari, iar în 2020 – 7,9 miliarde de dolari. În ultimii doi ani am avut o creștere enormă atât a importurilor, cât și a exporturilor”, a spus expertul.

Veaceslav Ioniță susține că exporturile moldovenești au crescut anul trecut până în luna a 7-a. După, au urmat 5 luni în care acestea au stagnat, chiar dacă războiul din Ucraina a determinat volume mari de importuri și exporturi, din și spre această țară. „Lucru care trebuie să stârnească îngrijorare este faptul că ne-am plafonat. Prima concluzie și primul semnal pe care îl avem este că ceva se întâmplă în economia noastră. Exporturile nu înregistrează creștere. Presupun că în următoarele luni chiar vom avea o ușoară descreștere a exporturilor”, susține Veaceslav Ioniță.

Economistul a mai afirmat că anul trecut ca volum Republica Moldova a realizat importuri mai puține decât în 2021, dar a plătit mai mult pentru acestea pe fundalul creșterii prețurilor. Același lucru s-a întâmplat și în cazul exporturilor. Ca volum s-a exportat mai puțin, dar a fost la prețuri mai mari. Alt lucru, care a influențat majorarea exporturilor în prima jumătate a anului trecut, este roada agricolă bună din 2021, care s-a manifestat în exporturile moldovenești în ultimele luni ale 2021 și în prima jumătate a anului 2022. Odată ce acest factor s-a epuizat, se înregistrează o scădere a exporturilor legate de producția agricolă, care a fost una foarte proastă în 2022. „Acum, din păcate, înregistrăm cifre mult mai proaste. Prețurile deja nu mai cresc. Astfel, ceea ce a permis creșterea exporturilor la sfârșitul anului 2021, începutul anului 2022, acum joaca festa pe invers. Nu avem nici marfă, nici prețurile nu sunt atât de favorabile”, a afirmat economistul.

Avem o anumită influență importantă, asupra comerțului extern, din partea regiunii separatiste din stânga Nistrului, declară expertul. Anumite mărfuri din regiune sunt exportate ca fiind din Republica Moldova. Dar, acestea nu ar trebui să fie luate în considerare, deoarece nu arată starea de lucruri de pe malul drept al Nistrului. Tot aici, este vorba și de mărfurile importate pentru a le exporta spre Ucraina. Astfel, în realitate la noi importurile și exporturile în 2022 au fost mai mici decât în 2021, dar în cifre arată ca au fost mai mari.

Analistul economic a mai menționat că războiul din Ucraina a generat atât importuri, cât și exporturi pentru Republica Moldova. Din cele 4,3 miliarde de dolari care reprezintă volumul exporturilor în 2022, până la 850 de milioane de dolari au fost mărfurile care au fost exportate din Ucraina în alte țări și din alte țări în Ucraina. Astfel, exporturile nominale ale Republicii Moldova ar fi fost anul trecut de circa 3,5 miliarde de dolari. În 2021 – de 3,1 miliarde de dolari. Din trimestrul III și IV al anului 2022 exporturile Republicii Moldova au început a scădea.

„Acesta este semnalul îngrijorător. Dacă excludem partea cu Ucraina, atunci la noi volumul exporturilor scade. Vorbim despre exporturile în valoare nominală, care în prezent sunt la nivelul de 3,5 miliarde de dolari, ceva mai mult decât în 2021, când a fost 3,1 miliarde de dolari. Dacă mai ținem cont și de faptul că prețurile au crescut cu 11%, astfel circa 370 de milioane de dolari sunt legați de inflație. Reiese că exporturile anul trecut sunt aproape egale cu cele din 2021. S-a înregistrat în prima jumătate a anului 2022 creștere, la sfârșitul anului – scădere. În volum de mărfuri anul trecut nu s-a exportat mai mult decât în 2021, deși cifrele arată o creștere. Cel mai probabil în următoarele luni va continua această tendință descendentă și exporturile noastre, din nefericire, în următoarele 6 luni vor înregistra o scădere constantă”, a menționat analistul economic.

Veaceslav Ioniță a mai declarat că Republica Moldova are un volum mare de reexport. Până în 2004, practic nu exista acest fenomen. Tot ce se exporta erau mărfurile produse în interiorul țării. Ulterior, au apărut diferite oportunități economice, care a dus la ceea că Republica Moldova anual reexportă de circa 600-700 de milioane de dolari. Au fost importate mărfuri, li s-au făcut o anumită prelucrare și au fost exportate mai departe. Astfel, în 2021 s-a exportat de 2,4 miliarde de dolari – producție moldovenească reală. Restul 700 de milioane au fost reexporturi. În 2022 reexporturile ar fi la nivel de 1,6 miliarde de dolari. Creștere determinată în special de reexportul mărfurilor din și spre Ucraina. Din acest motiv, exporturile mărfurilor locale este de 2,7 miliarde de dolari, în creștere cu 12,4%. Dar, ținând cont de faptul că prețurile au crescut în mediu la produsele exportate cu 11%, avem o creștere a exporturilor producției moldovenești de doar 1%.

Potrivit expertului, în a doua jumătate a anului 2022 am avut o creștere de 20 de ori a produselor petroliere exportate către Ucraina. S-a ajuns la circa 540 de milioane de dolari. Dar aceasta nu are nimic cu economia Republicii Moldova și nu are sens să fie reflectată această situație în comerțul extern al Republicii Moldova, mai ales că mărfurile cumpărate din Ucraina se duc în România prin Republica Moldova, iar cele cumpărate din România se duc în Ucraina, la fel prin Republica Moldova.

Economistul este de părere că economia Republicii Moldova este extrem de vulnerabilă la condițiile climaterice. Avem ploaie, avem producție agricolă. Nu avem ploi, nu avem producție agricolă. Avem ploaie avem exporturi. Nu avem ploaie nu avem exporturi. Dacă anul 2021 fiind un an bun din punct de vedere agricol, a dat rezultate bune la sfârșit de 2021, început de 2022. A doua jumătate a anului 2022 a dat semnale foarte alarmante, că ceea ce se întâmplă în economia moldovenească nu este de bine. „Fără politici clare de încurajare și dezvoltarea sectoarelor orientate către exporturi, exporturile noastre nu vor crește de la sine. 2022 nu trebuie să fie privit ca un an pozitiv, este un an îngrijorător, care trebuie să ne învețe să luăm decizii corecte, ca comerțul nostru extern să fie o reflecție a situației pozitive din economie. În prezent comerțul nostru extern ne arată că situația noastră din economie este una destul de complicată. Practic creșterea reală a exporturilor moldovenești în 2022 este egală cu 0”, a conchis economistul.

Total
0
Shares
Total
0
Share