Expert economic: Acest parlament trebuie să dispară, nu mai reprezintă cetățenii

Expertul economic Gheorghe Costandachi este de părerea că actualul Parlament trebuie să plece cât mai repede. “Altă soluție nici nu este. Faptul că trebuie dizolvat nici nu se mai discută”, scrie acesta pe Facebook.

Economistul vine și cu explicații, de ce, din punctul lui de vedere, Legislativul a devenit nefuncțional.

“Cum vă gândiți că poate funcționa un guvern care ar trebui să ceară susținerea transfugilor, populiștilor, și celor care de 29 de ani rod pantalonii prin fotolii de deputat, precum și altora care accidental au nimerit acolo, doar pentru a-și face o pensie bunicică, vorba unui deputat nou”, spune Costandachi.

Expertul a declarat că pe timp de pandemie și secetă nu este loc de populism: ” Parlamentul este obligat să se consolideze în jurul problemelor comune ale cetățenilor. Pe urma faceți ce vreți”.

Costandachi este de părerea că țara noastră are nevoie de o altă clasă politică.

“Nu vă pare că imaginea parlamentarismului este compromisă total și ireversibil? E nevoie de un altfel de sistem. E nevoie de o majoritate ce ar promova altă cultură politică” , a mai scris expertul economic.

Total
0
Shares
Total
0
Share