Expert în drept constituțional: Se urmărește demiterea lui Stoianoglo în scopuri politice

Expertul în drept constituțional a declarat pentru Accent TV că ”marea curățenie” anunțată de Maia Sandu și noul guvern se face în scopuri politice doar pentru a înlocui unii oameni cu alții noi, necesari și comozi partidului de guvernare. Făcând referire la declarațiile Maiei Sandu cu privire la demiterea procurorului general Alexandr Stoianoglo, Catană spune că se urmărește în mod clar subordonarea Procuraturii.

„Având în vedere că procurorul general a fost numit în urma unui concurs organizat chiar de către miniștri, de o comisie formată din colegii Maiei Sandu de partid practic, este de neînțeles acțiunea lor privind demiterea lui Stoianoglo, clar că în asemenea situații, scopul este unul politic. Dacă ei procedează la schimbarea Legii cu privire la procuratură anume cu scopul de a-l înlocui pe Stoianoglo atunci e clar că este vorba despre un scop politic, este vorba despre o acțiune prin care se dorește subordonarea procuraturii unui partid politic, a actualei guvernări”, a menționat expertul.

Catană spune că în cazul în care se va purcede la schimbarea legii în acest scop, sunt necesare acțiuni prompte atât din interior cât și din partea organizațiilor internaționale.

„ Aceasta în mod normal ar trebui să trezească reacții atât pe plan intern cât și pe plan extern, de exemplu Comisia de la Veneția care s-a exprimat în acest sens și cu alte ocazii a avertizat Moldova că acțiuni de acest gen împotriva Procuraturii atentează la independența ei și această acțiune trebuie să stârnească reacții dure”, a conchis Vitalie Catană.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share