FĂLEȘTI // Procurorii au trimis șase persoane pe banca acuzaților, într-un dosar de dublu omor

Procuratura raionului Fălești, informează că, la 08 februarie 2022, a finalizat în timp restrâns urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, cauza penală de învinuire a 6 co-participanți, în cazul omorului produs la Hiliuți, care s-a soldat cu decesul a doi tineri.

Potrivit acuzării, celor șase inculpați, li se incriminează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, manifestată prin atacul asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoțit de aplicarea violenței periculoase pentru viața sau sănătatea persoanei agresate, săvârșit de două sau mai multe persoane, cu cauzarea de daune în proporții considerabile și cu aplicarea unor obiecte folosite în calitate de armă (art. 188 alin. (2) lit. b), f), e) din Codul penal) și infracțiunea de omor intenționat, săvârșit asupra a două persoane, de către două sau mai multe persoane, cu deosebită cruzime și cu răpirea persoanelor, cu scopul de a ascunde o altă infracțiune (art.145 alin.(2) lit.g), i), j), f), k) din Codul penal).

Amintim că, cazul a avut loc în noiembrie 2021, atunci când inculpații, aflându-se împreună cu cele două victime la domiciliul unei persoane, dintr-un sat din raionul Fălești, în scopul dobândirii unor bunuri materiale de la cei doi tineri, i-au atacat pe aceștia din urmă, cărora cu o deosebită cruzime le-au aplicat multiple lovituri cu pumnii, picioarele și o bâtă din lemn improvizată, pe diferite părți ale corpului, în rezultat provocându-le leziuni corporale grave, periculoase pentru viață, care au dus inițial la decesul uneia dintre victime și provocarea leziunilor grave celei de doua. După care în mod deschis au sustras de la una dintre victime un telefon mobil la prețul de 1500 lei, bani în sumă de 6000 lei și 50 euro, pe care apoi le-au împărțit între ei.

Ulterior, în scopul ascunderii urmelor infracționale, au îmbarcat victimele în portbagajul automobilului, ce îi aparținea uneia dintre victime, pe care i-au dus într-o fâșie forestieră, situată în extravilanul satului Hiliuți din raionul Fălești, unde i-au scos pe ambii din portbagajul automobilului, târându-i pe jos și le-au mai aplicat fiecare câteva lovituri cu o bâtă din lemn improvizată, care în rezultat a dus la decesul și celei de-a doua victimă.

Concretizăm că, de la inițierea cauzei penale până la momentul finisării urmăririi penale persoanele acuzate s-au aflat în stare de arest preventiv, cu excepția unuia dintre inculpați, care la moment se află în arest la domiciliu.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share