Femeie înghițită de un piton in Indonezia. Cum a fost găsit trupul ei?

Femeie înghițită de un piton in Indonezia. Oamenii din satul de pe insula Sulawesi în care locuia femeia, au căutat-o mai multe zile, iar atunci când au găsit pitonul și-au dat seama că este posibil ca acesta să o fi înghițit.

Potrivit presei locale, sătenii şi autorităţile din provincia Sulawesi de Sud-Est au descoperit un piton în timp ce se aflau în căutarea femeii dispărute de câteva zile, identificată ca Wa Tiba, scrie Libertatea.

Cum în urma femeii nu mai rămăseseră decât lucrurile sale, cei aflaţi în căutarea sa au bănuit că aceasta ar fi fost înghiţită de către şarpe. ”Sătenii au adus pitonul în sat şi l-au tăiat. În interiorul său au descoperit femeia decedată, al cărei corp rămăsese intact”, a precizat şeful poliţiei locale, Agus Ramos.

În luna martie a anului trecut, într-un incident similar, un tânăr de 25 de ani a fost înghiţit de către un piton în timp ce se afla pe o plantaţie de palmier de ulei în provincia Sulawesi de Vest, scrie Agerpres.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share