Externe

Fenomen îngrijorător: Craterul numit “Poarta spre Iad” crește într-un ritm alarmant

Pinterest LinkedIn Tumblr

Siberia se confruntă cu un val de căldură fără precedent, din cauza incendiilor de vegetație, cauzate, potrivit specialiștilor, de schimbările climatice, iar fenomenul a afectat și craterul uriaș din regiune, care se mărește într-un ritm alarmant.

“Ultima dată când a fost atât de rău a fost acum patruzeci de ani, în anii 80”, a declarat, pentru Siberian Times, Nikita Zimov, directorul Parcului Pleistocen, un experiment de restaurare a peisajului din perioada preistorică pentru a reduce cantitatea de carbon eliberată.

Potrivit ziarului, în satul Batagaika “plouă cu cenușă”, iar incendiile au înconjurat satul Svatay, în nordul Yakutiei.

Potrivit Greenpeace Rusia, datele din satelit arată că de la începutul anului 2020, suprafața totală arsă în toată țara a ajuns la 19 milioane de hectare, o zonă mai mare decât Grecia, scrie Newsweek.com.

“Regiunea Siberiei a devenit un punct critic, temperaturile crescând mult mai repede decât în restul planetei. Vara aceasta a adus deja valuri de căldură extremă, scurgeri de petrol cauzate de decongelarea permafrostului și incendii devastatoare de pădure. Ce mai trebuie să se întâmple pentru a acționa în cele din urmă împotriva încălzirii globale?”, a declarat Grigory Kuksin, șeful unității de incendiu Wildpeire Greenpeace Rusia.

Craterul din Siberia se mărește cu o viteză mult mai mare

Un studiu apărut în revista Science a evidențiat o altă schimbare care se produce în prezent în zona arctică sibiană. Craterul Batagaika din estul Siberiei, numit „Poarta spre Iad” de către localnici, crește acum într-un ritm mai rapid decât înainte. Acest lucru este cauzat în mare măsură decongelarea permafrostului – solul care este permanent înghețat, uneori de zeci de mii de ani.

Frank Guenther, de la Institutul de Geoștiințe de la Universitatea din Potsdam, Germania, a declarat pentru Science că timp de zeci de ani, craterul s-a extins cu o viteză de aproximativ 9,7 metri pe an. Începând cu 2016, însă, rata de extindere a crescut între 11,8 și 13,7 metri pe an.

Dezghețarea permafrostului în regiune începe să devină o mare problemă. De ani buni, au apărut cratere imense de-a lungul tundrei arctice. Se crede că, pe măsură ce se decongelează permafrostul, metanul este eliberat din descompunerea materialului organic anterior prins în pământul înghețat. Metanul este eliberat atunci când se creează prea multă presiune, iar zonele respective explodează, lăsând în urmă o gaură în peisaj.

Valul de căldură, provocat de schimbările climaticeValul de căldura extremă se înregistrează în zonă din iunie. Pe 19 iulie, meteorologul Scott Duncan a postat o imagine pe Twitter care arată cum este afectată regiunea, temperaturile ajungând la peste 30 de grade Celsius la marginea oceanului Arctic.

Potrivit unui studiu publicat de World Weather Attribution (WWA) pe 15 iulie, valul de căldură din Siberia ar fi fost „aproape imposibil” dacă nu ar fi existat schimbările climatice. Potrivit acestuia, aceste temperaturi au fost de cel puțin 600 de ori mai probabile ca urmare a încălzirii antropice. Valul de căldură, cred autorii studiului, au dus la secetă care au exacerbat incendiile de vegetație și au dus la decongelarea permafrostul.

loading...

Comments are closed.