Cam toți vânează succes și fericire. Se pare că niciodată omenirea n-a fost, în totalitatea ei, atât de avidă de a trăi fericit, din plin, intens, trecând prin toata gama senzațiilor și a emoțiilor pozitive.
Fericirea fără întinare, tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte – o nouă utopie individualistă a cucerit inimile și mințile milioanelor.
Cărțile motivaționale și tot felul de speakeri la modă alimentează aceste preocupări. La fel și curentul transumanist, pe cât de fascinant în promisiunea sa de a ne prelungi viața, pe atât de bizar prin modul în care își propune să o facă – înlocuind părțile vătămate cu membre și organe de origine biocibernetică sau transferând mintea umană în calculator.
Dar mi se pare că anume goana disperată după succes și fericire îi face pe mulți oameni să se considere neîmpliniți și nefericiți. La fel cum perspectiva unei vieți nelimitate creează speranțe sterile și frustrare la cei care înțeleg că nu vor prinde acele timpuri, dacă ele vor exista vreodată.
Psihologia pozitivă s-a transformat într-o industrie de creare a mirajului și a iluziilor. Rețetele ei sunt aproape ezoterice: gândește pozitiv ca să atragi efecte pozitive, exprimă emoții de bucurie și starea de bucurie te va învălui, zâmbește și lumea va deveni mai bună. Ah da, simte-te iubit(ă) și nu uita să fii fericit(ă).
Pe cât de penibil sună, pe atât de atractive sunt aceste metode pentru un număr uimitor de mare de oameni. E ca un cult monden care-și hrănește adepții cu amăgiri zaharisite.
În realitate, fanteziile prea optimiste despre sine sau despre viitor se răsfrâng în mod negativ, deoarece creează așteptări neîmplinite și închipuiri denaturate despre viață și oameni.
În loc să creeze împăcare sufletească și mulțumire, gândirea pozitivă întreținută forțat poate aduce pe termen lung dezamăgire și durere. Ne mai vorbind că în timp ce individul așteaptă naiv ca gândurile sale să se materializeze de la sine, viața sa se duce pe apa Sâmbetei…
Speranțele intangibile pot înaripa, dar în aceeași măsură pot deprima. Așa cum s-a exprimat plastic Anatole France în scrierile sale, „numai nebunii își așază fericirea mai presus de puterile lor”.
Mult mai inteligentă e abordarea filozofică a stoicilor. Ei se întrebau ce rău li se poate întâmpla, pentru a se pregăti de vitregiile ipotetice. Și prin însăși lipsa acelor vitregii, se simțeau mulțumiți, ca un om care scapă de o povară sau de o amenințare și devine sensibil pentru bucuriile simple, disponibile.
Să speri la mai bine, dar să te pregătești pentru mai rău e poate tratarea cea mai înțeleaptă a prezentului și viitorului nostru. Din moment ce ne gătim pentru mai rău, răul nu ne poate surprinde și deziluziona. În schimb evenimentele pozitive vor produce surpriză și adevărată mulțumire…
La fel de sănătoasă mental e viziunea daoistă, care nici nu percepe o emoție pozitivă în afara și în lipsa celor negative. Conform daoiștilor, totul este schimbător și trece din una în alta. Fericirea se naște din nenorocire, nenorocirea este ascunsă înăuntrul fericirii. Cel care înțelege acest adevăr, devine împăcat cu fenomenele din jur. Se resemnează într-un mod cât se poate de terapeutic…
© Dorian Furtună, etolog (fragment din „Cugetările unui (ne)cunoscut”)
