Fermierii sunt gata de proteste pentru a nu permite lichidarea Universității Agrare

Președintele Organizației Forța Fermierilor declară că agricultorii, mulți dintre ei absolvenți ai Universității Agrare din Republica Moldova, sunt împotriva lichidării instituției de învățământ superior și vor ieși la proteste pentru a o apăra. Anunțul vine după ce Ministerul Educației a făcut publică o strategie de reformare a învățământului superior din Moldova, care presupune absorbirea mai multor universități de către altele, pentru optimizare și modernizare, scrie unimedia.info

„Sincer, am crezut că ideea cu lichidarea Universității Agrare a fost o tentativă neinspirată de a încerca marea cu deget în cadrul unei strategii ordinare a unui ONG.

Dar din câte observ, gluma se îngroașă. Înțeleg că cineva vrea să forțeze nota cu absorbția celei mai vechi instituții de învățământ superior și în câteva zile să realizeze acest proiect absurd.

Nici nu vreau să întru în discuții tehnice și să repet cifre elocvente despre rolul sectorului agroindustrial în economia țării și viața satelor. Nu poate în Republica Moldova să dispară UNIVERSITATEA AGRARĂ ! Nu poate și PUNCTUM !

În rest, putem discuta celelalte aspecte, legate de modernizarea procesului de învățământ, majorarea finanțării, devenirea instituției mai practice și mai aproape de necesitățile fermierilor, politica de cadre, absorbția de către Universitatea altor instituții de învățământ, transformarea Universității Agrare în Universitatea Agroindustrială etc.

Domnii lichidatori, opriți-vă acum. Cunosc dispoziția agricultorilor și în general a absolvenților Universității Agrare. Ei sunt gata prin proteste să apere alma mater. Nu înțeleg cine sunt autorii acestei idei periculoase și iraționale, dar ei împing guvernarea pe pista greșită cu costuri enorme politice.

Pe final cer poziția publică a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare pe acest subiect. Nu poate fi explicată tăcerea fondatorului Universității. Din câte cunosc, conducerea ministerului a aflat din presă despre planul lichidării Universității Agrare, ceea ce denotă încă o dată atitudinea neglijentă față de ramura strategică”, a declarat Alexandru Slusari.

La 27 iunie, Ministerul Educației și Cercetării anunța despre „începerea celui mai important proces de modernizare a universităților și a sistemului de cercetare din Republica Moldova din ultimii ani”. Procesul de modernizare va include reorganizarea prin absorbție a mai multor instituții de învățământ superior.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share