Filipine: Cutremur de magnitudine 7 înregistrat în sud-estul arhipelagului

Un cutremur de magnitudine 7 a avut loc joi în sud-estul arhipelagului filipinez, fără ca autorităţile să fi informat deocamdată despre producerea de victime sau pagube materiale şi fără să fi lansat o alertă de tsunami, relatează EFE, citată de Agerpres.

Seismul s-a produs la o adâncime de 95 de kilometri şi la 210 kilometri sud-est de Pondaguitan, insula Davao, a informat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), care înregistrează activitatea seismică din întreaga lume.

Cutremurul a avut loc la ora locală 21:23 (12.23 GMT) în largul mării şi departe de zonele locuite.

Centrul de alertă pentru tsunami din Pacific a precizat că nu a emis o alertă privind producerea de valuri uriaşe, dar a subliniat că evaluează informaţiile privind seismul.

Arhipelagul filipinez este situat în aşa numitul „Cerc de Foc al Pacificului”, o zonă unde se înregistrează aproximativ 90 % din activitatea seismică şi vulcanică a lumii şi unde se produc aproape 7.000 de cutremure pe an, majoritatea moderate.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share