Finlanda își închide toate punctele de trecere a frontierei cu Rusia, cu excepția celui din nordul extrem

Finlanda va închide toate punctele sale de trecere a frontierei cu Rusia, cu excepția celui din nordul extrem al țării, începând cu vineri, la miezul nopții, pentru a opri fluxul de migranți direcționat de Moscova către țara scandinavă, scrie Hotnews.ro

Anunțul a fost făcut de către premierul Petteri Orpo în condițiile în care peste 600 de persoane au sosit din Rusia la granița finlandeză fără documente valide doar de la începutul acestei luni.

Solicitanții de azil provin dintr-o serie de țări de origine precum Yemen, Afganistan, Kenya, Maroc, Pakistan, Somalia sau Siria, potrivit autorităților finlandeze. Deși la o amploare mai mică, situația amintește de criza artificială a migranților provocată de Belarus la sfârșitul 2021 la granițele sale cu Polonia și Lituania. Finlanda a tras un semnal de alarmă cu privire la situație pe 14 noiembrie, anunțând atunci că va notifica NATO în legătură cu ceea ce pare o provocare deliberată la granița sa de est.

„Este evident că aceste persoane sunt ajutate să ajungă la frontieră”, a declarat atunci Petteri Orpo, adăugând că „grăniceri ruși au escortat și transportat persoane pentru a ajunge la graniță”.

„Unor persoane care nu dețin documente de călătorie valabile și care vin să solicite azil li s-a permis să ajungă la granița finlandeză. În acest sens, aceasta pare a fi o decizie foarte conștientă”, a subliniat Orpo, adăugând că autoritățile ruse și-au schimbat clar comportamentul în această privință. Guvernul finlandez a anunțat apoi pe 16 noiembrie că își va închide punctele de trecere a frontierei cu Rusia care înregistrează cel mai mare flux de migranți, cele din sud-estul țării. Orpo a precizat însă că Finlanda va renunța la măsură dacă fluxul de solicitanți de azil sosiți din Rusia se oprește.

„Mesajul nostru este puternic, vrem ca acest fenomen să se încheie pentru a putea continua traficul la frontieră ca până acum”, a afirmat el la momentul respectiv.

Însă guvernul finlandez a hotărât acum să închidă și majoritatea celorlalte puncte de trecere a frontierei de est în condițiile în care numărul migranților sosiți la granița sa cu Rusia nu a scăzut. „Guvernul a decis astăzi să închidă mai multe puncte de la frontieră”, a anunțat Orpo în timpul unei conferințe de presă, precizând că doar cel din Raja-Jooseppi, aflat în nordul extrem al țării, va rămâne deschise.

Decizia a fost luată după ce autoritățile au observat că fluxul de migranți se mută treptat înspre nord, după închiderea punctelor de trecere din sud.

„Raja-Jooseppi este cel mai nordic (punct) și necesită un efort real să ajungi acolo”, a declarat premierul Orpo. Finlanda are o graniță de 1.340 de kilometri cu Rusia. Frontex, agenția europeană pentru protecția frontierelor, a anunțat că intenționează să trimită agenți și echipamente care să ajute Finlanda să gestioneze situația. Comisarul european pentru migrație Ylva Johansson a precizat marți că Finlanda a solicitat 60 de agenți Frontext, pe lângă cei 10 care se află deja la granițele sale. Miercuri, Estonia a acuzat la rândul ei Rusia că este implicată într-o „operațiune de atac hibrid” care vizează să aducă migranți la granița sa. Autoritățile finlandeze au precizat că 75 de migranți, majoritatea din Somalia și Siria, au încercat să intre în țară din Rusia de săptămâna trecută.

Țara baltică a declarat de asemenea că este pregătită să închidă punctele de trecere a frontierei cu Rusia dacă presiunile asupra graniței sale cresc și pentru a-i descuraja pe migranți.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share