FLASH // 17 ani de închisoare pentru bărbatul care a trecut de mai multe ori cu mașina peste trei persoane la Cantemir

Prin sentința Judecătoriei Cahul sediul Central, șoferul care în mod intenționat a trecut de câteva ori cu mașina peste trei persoane aflate la pământ a fost recunoscut vinovat și condamnat la 17 ani de închisoare, iar cel care i-a fost complice a scăpat cu o pedeapsă neprivativă de libertate.

Procuratura raionului Cantemir i-a imputat principalului figurant trei capete de acuzare: ”tentativă de omor intenționat”, ”huliganism agravat” și ”conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat în lipsa deținerii permisului de conducere”, iar complicelui – două componențe de infracțiune. Totuși magistrații au considerat că complicele nu a contribuit la săvârșirea ”tentativei de omor”, achitându-l pe acest capăt de acuzare, recunoscându-l vinovat doar de comiterea ”huliganismului”, pentru care i-au aplicat o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu suspendare.

Precizăm că, procurorii au cerut condamnarea complicelui la 16 ani de detenție și, prin urmare, partea acuzării consideră verdictul dictat de magistrați ca fiind disproporțional și ilegal și anunță că-l va contesta, insistând pe aplicarea în privința complicelui a unei pedepse reale cu închisoarea.

Cazul a avut loc în noaptea spre 27 august 2020, la o stație PECO din satul Țiganca, raionul Cantemir, unde inculpații, aflați în stare de ebrietate și având un comportament agresiv, ar fi intrat în conflict cu un grup de persoane, aplicându-i unui bărbat multiple lovituri peste diferite părți ale corpului, inclusiv cu o crosă de golf. În continuare, cei doi au urcat în SUV-ul unuia dintre ei și au trecut de mai multe ori intenționat peste trei dintre victime, întreaga scenă fiind surprinsă de camerele de supraveghere video ale benzinăriei.

În urma incidentului, o victimă a fost internată în secția de reanimare, iar alte două persoane au suferit diverse traumatisme și au fost internate în spital.

Imediat după cele întâmplate, agresorii, cu vârstele de 22 și 27 de ani, au fost reținuți și plasați în arest preventiv. Deși procurorii au pledat pentru judecarea cauzei cu menținerea ambilor inculpați în stare de arest preventiv, pe parcursul judecării cauzei, magistrații au schimbat complicelui măsura preventivă din arest preventiv – în arest la domiciliu.

Total
0
Shares
Total
0
Share