Focar de pestă porcină depistat în rezervația naturală „Pădurea Domnească”

Un focar de pestă porcină a fost înregistrat în Rezervația naturală Pădurea Domnească și fâșiile adiacente, situate pe teritoriul raionului Fălești.

Astfel, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, din 17 decembrie și până astăzi, au fost depistate cadavrele a 15 mistreți sălbatici. Analizele de laborator au confirmat prezența virusului. Animalele au fost arse și înhumate.

Potrivit normelor sanitare, zona se va afla în carantină pentru o perioadă de un an, iar comisia pentru situații excepționale va efectua dezinfecția teritoriilor pentru a evita răspândirea virusului.

Pe parcursul anului, pesta porcină la mistreți a mai fost înregistrată în raioanele Cahul, Cantemir, Lipcani, în fâșii forestiere aflate în lunca Prutului.

Pesta africană nu este periculoasă pentru om, dar se răspândește repede printre porci. Dacă se confirmă virusul, animalele sunt sacrificate, pentru a preveni răspândirea bolii.

Total
0
Shares
Total
0
Share