Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a avizat astăzi un proiect de lege care vizează finanțarea proiectelor de protejare, conservare și valorificare a monumentelor istorice din Fondul național al culturii.
Inițiativa propune extinderea programelor și categoriilor de beneficiari eligibili pentru finanțare, astfel încât Fondul să sprijine activități precum elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectarea și intervențiile directe asupra monumentelor, inclusiv restaurarea, conservarea și consolidarea acestora. De asemenea, va fi posibilă finanțarea unor activități precum digitalizarea, promovarea și inventarierea monumentelor și măsuri de prevenire a degradării acestora.
Printre beneficiarii vizați se numără atât organizațiile culturale și oamenii de creație, cât și persoanele fizice sau juridice care dețin sau administrează monumente sau bunuri imobile situate pe terenurile acestora, care vor putea accesa fonduri pentru proiectele de conservare și punere în valoare.
Proiectul mai prevede completarea componenței Consiliului instituției care administrează Fondul, prin includerea unui reprezentant al Institutului Patrimoniului Cultural și al unei asociații profesionale din domeniu. De asemenea, se propune extinderea surselor de constituire a Fondului, inclusiv prin includerea plăților pentru prejudiciile cauzate patrimoniului cultural.
Legea va contribui la protejarea și promovarea patrimoniului cultural național, asigurând resurse financiare necesare pentru restaurarea și conservarea monumentelor istorice.